Sunt un susţinător al doctrinei liberale. Deşi, la primele alegeri libere din România am votat cu PNŢ. Iar în Canada, după o vreme, am început să susţin Partidul Reformat (conservator, de orientare centru-dreapta). Mi se părea că liberalii prea alunecă spre stînga... Lucru cu atît mai evident în România zilelor noastre.

Totuşi, oricît „de stînga” ar fi PNL după alianţa (tacită) cu PSD (şi pe faţă, după venirea la putere a lui Crin Antonescu), mă consider în continuare un liberal. De ce, atunci, nici măcar nu iau în calcul să-mi dau votul, în alegerile de anul viitor, USL? Doar din cauza compromisurilor făcute de Crin socialiştilor? Din cauza programului mai mult decît social al Uniunii – la care a aderat şi PNL – care nu ţine cont de conjunctura economică europeană?

Hai să lămurim acest aspect. Cred că aceste planuri sociale de viitor nu sunt decît populisme goale. În noile condiţii ale crizei economice europene (şi mondiale), promisiunile de mărire a salariilor bugetarilor, pensiilor, ajutoarelor sociale, mărirea bugetelor pentru educaţie şi sănătate – păstrînd în acelaşi timp, sau chiar mărind ponderea investiţiilor în industrie, infrastructură şi agricultură – sunt chiar numai promisiuni lipsite de temei. Nicio bancă nu ar acorda împrumuturi pentru programe sociale, iar România nu are suficienţi bani. Măsurile nu ar fi rele, posibil că ar avea chiar un impact fericit – dar în timp. Ori, nu avem acel timp, trăim practic de la o lună la alta. Fără împrumuturi, nu am fi în stare nici să plătim salariile, pensiile şi cheltuielile sociale la zi, la nivelul de acum. Un guvern iresponsabil ar putea renunţa la austeritate, cu toate consecinţele ce ar decurge de aici – dacă ar avea de unde scoate bani.

Dar, nu susţin Uniunea, mai ales, din neîncredere. Oricît de mult s-ar scrie şi spune despre jaful pe care îl fac actualii guvrnanţi, oricît de mult ar fi blamaţi ei pentru nivelul tot mai scăzut de trai, oricăt ar fi acuzat Preşedintele că e mitocan, făcîndu-mă, deci, să îmi retrag încrederea pe care le-aş fi acordat-o, asta nu face ca încrederea să se transfere spre USL. Nu pot accepta ideea anarhistă „ardem coşmelia şi pe urmă se va construi alta în loc”. Probabil se va construi, dacă trebuie – dar dacă nu ai măcar un cort, vei dormi, între timp, în zloată. Deci, nu sunt de acord cu ideea vehiculată „de o anumită parte a presei” că important este să scăpăm de „aceşti” jefuitori, nemaifiind important pe cine punem în loc. Nu e adevărat că „oricine va fi mai bun”. Timpul a demonstrat iarăşi şi iarăşi că nu e deloc aşa. Niciopdată „orice” şi „oricine” nu au fost mai bune decît ce am înlocuit. În fond, pe aceeaşi idee s-a mers şi cînd s-au adus la putere actualii guvernanţi. Ca numai la citeva luni după alegeri să înceapă să ne înjurăm propriii aleşi. Sau să-i acuzăm pe „tîmpiţii” care i-au ales...

Dar de ce nu am încredere în USL? Să fie doar pentru că eu uit mai greu? De exemplu, nu pot uita că PSD, principalul partid al Uniunii, a fost la putere opt ani din cei 22 de la Revoluţie, purtînd diferite nume (FSN, PDSR, PSD). Dacă adăugăm anul cît a făcut alianţă guvernamentală cu PDL şi cei trei ani de alianţă tacită cu PNL, vedem că au stat la putere o jumătate din totalul de 22 ani ai României democratice. Iar PNL a stat opt: patru în alianţa de guvernămînt a lui Constantinescu şi patru sub Tăriceanu Premier (cu Alianta DA şi, apoi, cu PSD din umbră).

Deci, cele două partide ale USL, cu PC alături, au fost la putere, împreună, 18 ani din cei 22. Timp în care ar fi putut lua orice măsură (sau toate măsurile) care se cuveneau pentru reformarea Statului român. Ar fi putut reforma Educaţia, Sănătatea, Administraţia de stat, Agricultura, Infrastructura naţională. Ar fi putut face, mai ales, reforma politica românească. Nu au făcut-o! De fapt, o avem exact aşa cum au croit-o chiar ei. Chiar şi PDL, acuzat acum de toate relele din ţară, este un produs al politicii celor două partide de-a lungul timpului.

Mai mult, cele două partide nu au reuşit să se reformeze din interior. Iliescu nu mai este Preşedintele PSD – dar e Preşedinte de Onoare, Năstase nu mai e Preşedinte – dar este Preşedintele Comitetului Executiv. A plecat şi Geoană – care, după o primă impresie de reformă a readus vechea gardă cu baroni cu tot. Ponta este copilul de suflet al „bătrînilor”, păstrînd vechea structură şi nefăcînd altceva decît să dea din coate pentru a-şi impune puterea personală. Singura aparenţă de încercare de reformă, Grupul de la Cluj, a fost marginalizat, acum făcînd sluj în faţa lui Ponta.. „Reforma” ka care asistăm este doar înclocuirea „bătrînilor” cu haita d e”lupi tineri”, susţinătorii lui Ponta – dar cu aceleaşi tare, poate chiar exacerbate, ca ale bătrînilor.

Cam acelaşi lucru se poate spune şi despre PNL. Antonescu nu a adus doar o alunecare spre stînga a partidului, ci şi o formă de dictatură personală. În acest moment, orice opinie diferită de a lui atrage marginalizarea sau chiar eliminarea „îndrăzneţului”. Iar al treilea partid al Uniunii, PC, rămâne un partid de studio, proprietate personală a lui Voiculescu, în ciuda „alegerii” unui preşedinte tînăr. Să fim bine-înţeleşi, acum analizez mai ales cele două partide. Se poate spune acelaşi lucru despre PD devenit PDL, dar nu vreau să găsesc justifică USL comparîndu-l cu ceilalţi. Din punctul meu de vedere, nu există justificări!

Aşadar, de ce i-aş crede pe purtătorii de cuvînt ai celor două partide, chiar  pe preşedinţii lor, cînd afirmă că, aleşi din nou, vor face de data asta altceva? Că intenţia lor este să aducă o adevărată reformă, în toate structurile şi nivelurile? Că vor aduce un alt fel de politică pentru un alt fel de Stat? Că, în sfîrşit, se va elimina corupţia, politicianismul, clientelismul, „băieţii deştepţi”, licitaţiile cu adresă? Că Justiţia îşi va face, în sfîrşit, datoria? Că nivelul material al românilor va creşte, că, practic, va curge lapte şi miere pe aceste plaiuri...? Şi că vor reforma Educaţia, Sănătatea etc.?

Asta în acelaşi timp cu „mici scăpări” mai puţin băgate în seamă de „analiştii” trusturilor de presă „prietene”. De exemplu, faptul că cea chemată să „reformeze” Învăţămîntul este tocmai doamna Andronescu, fost ministru de resort de mai multe ori, care a adus „abrambureala” în învăţămînt. Sau, faptul că tocmai cei care au împămîntenit obiceiul clientelei politice, a licitaţiilor fraudoase, a aparatului bugetar supra-dimensionat, a fărîmiţării agriculturii, a privatizarilor cu destinaţie pe mai nimic... promit că vor elimina toate acestea. Că, în peste jumătate din Primăriile şi Consiliile Judeţene ale ţării sunt tot aceiaşi baroni ai lor, cu aceleaşi obiceiuri.

Chiar şi în Justiţie, promit instaurarea unei Justiţii drepte, independente şi respectate tocmai cei ce au blocat (şi blochează) dosare, care îl readuc pe Voicu în Senat (îl vom vedea oare şi minstru de Interne?) Iar pe Şova Ministru al Justiţiei, în ciuda bănuielii de corupţie şi de desele încălcări ale Constituţiei?), ameninţă magistraţii cu închisoarea şi, chiar şi acum, promit că vor băga, cu mîna lor, în puşcărie pedeliştii – fără a lăsa Justiţia să îşi facă treaba!

Astea fiind zise, să vedem cum ar putea USL să îmi recîştige încrederea? Deşi tardiv, poate doar prin recunoaşterea greşelilor şi erorilor făcute de-a lungul timpului. Să spună: „Da, am fost la putere şi am fi putut face asta şi asta – dar nu am făcut.Regretăm şi ne cerem iertare celor care şi-au pus speranţa în noi de-a lungul timpului. Acum ştim că am greşit. Cei găsiţi vinovaţi de aceste nerealizări vor răspunde politic, dacă nu se poate penal. Ştim ce am greşit, vedem cu ce greşesc „ăştia” şi promitem că vom face ce trebuie făcut. Vom elimina baronii şi băieţii deştepţi. În caz contrar, la primul derapaj, ne angajăm că vom demisiona, cerînd alegeri anticipate!” Da, poate aşa... Şi vom vedea cum e şi cu Planul de Guvernare.

Credeţi ca cer prea mult? Probabil, da. De aceea încrederea mea nu se va duce spre nici un politician român. Iar la alegeri, îmi voi anula buletinul Aşa cred că e cinstit şi pentru conştiinţa mea, şi pentru datoria pe care o am ca cetăţean.