Turcii numesc Marele Bazar Kapali Carşi (Piaţa Acoperită), şi chiar aşa e - cel puţin parţial. Un cartier de străduţe în care se ţinea bazarul a fost acoperit la un moment dat, rezultând probabil cel mai mare bazar acoperit din lume. În unele privinţe, nu e mult diferit de mall-urile de azi, doar că străzile se întretaie la întâmplare (ai nevoie de o hartă să te descurci), iar unele străduţe sunt cu adevărat înguste. Aici sunt nu numai magazine, ci şi bufete, restaurante, piaţete cu fântâni, hoteluri-han, grădini, moschei... În plus, atitudinea vânzătorilor este cu totul diferită: îţi trebuie multă tărie de spirit să îi refuzi. Nu numai că sunt insistenţi, dar se susţin unul pe altul, de ajungi să îţi zici cu lehamite, „what the heck?", acceptând una din invitaţii.

Dau aici nişte sfaturi, le-am primit la rândul meu. Nu vă simţiţi obligaţi să cumpăraţi ceva, oricât timp a pierdut negustorul cu dumneavoastră. Şi oricâte ceaiuri v-a oferit. Nu intraţi, dacă se poate, în târguială cu el, e lipsă de maniere să o sistaţi, dar faceţi cea mai prostă ofertă posibilă (pentru negustor) şi ţineţi-vă de ea, până când el însuşi renunţă. Altfel, arătându-vă nehotărât, puteţi afla multe lucruri interesante de la ei. Cum se fac covoarele, cum să recunoaşteţi unul „autentic" (binenîneţeles, toate covoarele lui sunt autentice!), cum să recunoaşteţi un covor de patrimoniu (care vă poate fi confiscat la vamă...), cum se fac kilimurile, cum se prelucrează pielea sau se bat vasele din metal... Unele sunt cu adevărat deal-uri bune, ca de exemplu la bijuterii, dar oricât de bune, fiţi convinşi că în afara Bazarului (unde afluenţa de turişti şi chiriile sunt mari) veţi găsi ceva similar la sfert de preţ! Ar trebui să aveţi exact acest lucru în minte: vizita în Bazar să fie de informare şi de plăcere: beţi un ceai la una din cafenele din piaţă, discutaţi cu oamenii, vedeţi ce preţuri sunt pentru obiecte pe care intenţionaţi să le cumpăraţi - şi abia dacă nu aţi găsit în alt loc acel anumit lucru pe care intenţionaţi să îl aduceţi din Turcia, vă întoarceţi în Bazar. Românii ştiu, ei cumpără mai ales de pe străzile unde târguiesc locuitorii Istanbulului, nu în Bazar!

Bazarul de fapt se revarsă pe străzile încojurătoare atât spre Suleymaniye, cât şi spre Eminonu, cât şi până în bulevardul de pe coama colinei (Yenicerilor) şi chiar dincolo de el. În Cartier sunt însă multe alte lucruri de vizitat. La ieşirea spre vest a Bazarului este micul gang al Bazarului de Cărţi. Nu veţi găsi mare lucru (sunt totuşi şi cărţi second-hand în limba engleză, în caz că aţi citit-o pe cea ce o luaserăţi pe drum), majoritatea sunt în turceşte, unele chiar vechi, în caligrafie arabă, sunt şi multe gravuri... Şi multe contrafăcute!

Trecând spre vest pe bulevard, ajungeţi la Moschea Beyazid. Acesta nu este cel numit Ildirim (Fulgerul), ci Beyazid II, cel ce a luat de la Ştefan cetăţile la Mare. Moschea este tipic otomană - fără a avea strălucirea geamiilor construite de Sinan Paşa. În partea de vest a moscheii este Piaţa Beyazid (considerată centrul Istanbulului) şi Poarta Universităţii. De fapt, poarta este un arc de triumf ducând în Parcul Beyazit (şi din el şi la Universitate). Universitatea din Istanbul, numită şi Laleli, are de fapt alte patu porţi - ştiu asta pentru că am ratat o întâlnire pentru că termenul de „Poarta Universităţii" a fost prea vag... Contiuînd în jos pe Yeniceriler ajungeţi la Moschea Laleli, în stil „baroc" otoman, cu ornamentaţii bogate atât la exterior, cât şi în interior.

În spatele Universităţii, direct spre nord, este cea mai mare moschee din Istanbul, construită de Sinan Paşa pentru Solyman Magnificul, Suleymaniye Cami. Turcii îi spun lui Suleyman „Legiuitorul" - a fost sultanul pe timpul căruia Imperiul Otoman a ajuns la zenitul puterii sale. El a cucerit Ungaria, dar a fost oprit în faţa Vienei. Atunci s-a întors spre Răsărit şi a continuat cuceririle tatălui său, Selim I „cel Crunt". Pe timpul lui s-a cucerit Arabia (inclusiv Mecca), astfel că el s-a numit nu numai Sultan, ci şi Calif. Numai din timpul lui oştile otomane au luptat sub „steagul verde al Profetului". Orice pomenire a „steagului" în luptele lui Mircea, Vlad sau Ştefan sunt anacronisme! Totuşi, moscheea lui are doar patru minarete, semn că aparţine unui sultan (cea a lui Selim, din Konya, are cinci, iar Moschea Albastră are şase).

Pe drumul dintre Laleli şi Suleymaniye este o moschee nu foarte impunătoare - Kalenderhane Cami. Acesta a fost o biserică bizantină închinată Maicii Domnului (Theotokos Kyriotissa), transformată în moschee imediat după Cucerire. Are câteva panouri de marmură şi urme de frescă. O altă moschee interesantă, chiar la intrarea în Bazar - dar pe partea de Răsărit -, este Nuruosmaniye Cami (Lumina lui Osman) în stil Baroc Otoman. Spre sud de ea, la bulevard (care, de la Bazar spre est poartă numele de Divan Yolu (Calea Sfatului) este Cemberlitaş (Coloana Arsă, sau Cu Cercuri) a lui Constantin (ridicată să comemoreze mutarea capitalei). Este unul din monumentele cele mai venerate din Istanbul - dar nu poate fi fotografiată, aşa cum este acuma, înconjurată de schele. Pe acest loc era Forumul lui Constantin, din care nu a rămas nici o urmă.

Spre Est, de-a lungul Căii Sfatului, sunt tot felul de mici obiective de interes: moschei, băi, morminte... Pentru noi e mai interesant mormântul lui Sinan Paşa, marele vizir şi general turc, care şi-a pierdut dinţii (şi parte din oaste) la Călugăreni. Într-un cimitir pe partea stângă (nord) sunt câteva morminte monumentale (turbesi) ale câtorva din ultimii sultani (sec 18-19). Puţin în afara căii, spre sud, este a doua cisternă subterană bizantină, cea a „O mie şi Una de coloane" (Bimbirdirek) - dar care nu este pregătită pentru turişti. De fapt, un lacăt cât toate zilele ţine poarta închisă mai tot timpul.