În 330 AD împăratul roman Constantin „cel Mare" a mutat capitala de la Roma la Bizanţ - pe care l-a numit, cu această ocazie, Constantinopol. Cetatea nu a rămas pentru mult timp capitala Imperiului; urmaşii lui Constantin au împărţit imperiul în două. Jumătatea Apuseană, cu capitala la Roma, a căzut sub presiunea „barbarilor" germanici, dar Constantinopolul a rămas capitala lumii răsăritene timp de încă o mie de ani după dispariţia Imperiului de Apus. A fost numit Bizanţ.

Deşi imperiul s-a numit Imperiul Roman de Răsărit, deşi capitala s-a numit Constantinopole, deşi locuitorii s-au numit „romei", deşi limba vorbită a fost cea grecească („koine"), istoricii au numit cultura şi civilizaţia acestei părţi de lume „bizantină" - de la denumirea micii cetăţi greceşti antice. Ea s-a format în jurul Cornului de Aur, cel mai generos port european şi al lumii greceşti. Se zice ca Oracolul îi îndemnase pe colonişti să înfiinţeze cetatea în faţa cetăţii „orbilor". Văzând Calcedon, cetatea de pe coasta asiatică a Bosforului, peste drum de Cornul de Aur, se zice că cei ce au întemeiat cetatea au fost convinşi că doar aceia pot fi „orbii" din oracol. Şi în adevăr, Bizanţul a crescut, ajungând în final să înglobeze şi mica cetate de peste Bosfor, rămasă până astăzi doar un cartier al marelui oraş.

Cultura bizantină este continuatoarea celei elenistice - cu o schimbare de marcă: odată cu înfiinţarea capitalei, Constantin a numit Creştinismul religie de stat. El nu s-a botezat decât pe patul de moarte, se pare, în pofida afirmaţiilor bibliştilor creştini, dar el şi, mai ales, urmaşii lui Teodosius „cel Mare" şi Iustinian „cel Mare" au dus biserica creştină (ortodoxă şi catolică, în acel moment) pe cele mai înalte culmi. Trecând cu bine prin criza iconoclastică, în imperiu s-a creat o formă de artă şi cultură unică, ce avea să se răspândească până la Baltica, Irlanda, Maroc şi Persia - şi să dureze mai bine de o mie de ani. Ţările creştin ortodoxe continuă şi azi forme „bizantine" de artă, mai ales în locaşurile de cult.

Multe locuri din Asia Mică sunt legate de mişcarea creştină. În toate cetăţile amintite, chiar şi în trecere, în Noul Testament, s-au construit biserici. De asemenea, multe locuri sunt legate de sfinţi, de martiri, de apostoli şi ucenici... Smyrna este legată de Policarp, Hierapolis de Filip şi Irineu, Alexandria Troas de Lukas, Lystra şi Anamuria de Sf. Tecla, Antiohia de Ignatius, Petru şi Pavel, Mirha de Sf. Nicolae, Efes de Sf. Ioan şi de Maria, Maica Domnului, Kaisery de Sf. Grigore cel Mare... Pe de altă parte, Iznik (Niceea) se leagă de sinodul unde s-a votat Crezul creştin. Mai ales Istanbul păstreaza atât basilica Sfânta Sofia, cea care timp de o mie de ani a fost cea mai mare din lumea creştină -până când Brunelesci şi Michelangelo au construit la Roma basilica Sf. Petru -, dar şi multe alte biserici (majoritatea transformate în geamii): Sf. Irina, Chora, Sfs. Sergiu şi Bachus... De asemenea, aici pot fi văzute atât Hipodromul, cât şi ruine de palate, ziduri, apeducte şi, mai ales, cele două imense cisterne subterane.

Arta bizantină a excelat prin mozaicuri (continuînd arta romană), fresce şi icoane, dar şi decoraţiuni şi sculptură (basoreliefuri şi ronde-bosse). Mozaicurile întâlnite în muzee (Antiohia, Istanbul, Konya, Antalya) sunt excelente - dar mai cu seamă cele de pe pereţii şi tavanul Sfintei Sophia. Frescele de la Chora, din sec. XII, sunt de nivel mondial. Iar picturile din bisericile şi mânăstirile rupestre din Cappadocia sunt de neegalat în simplitatea lor sofisticată.