Plecând dimineaţa din Lystra, cei doi călători au pornit spre Derbe. De ce această localitate? Probabil nimeni nu poate răspunde la această întrebare. Mult mai importantă era Laranda, o colonie romană aflată doar la vreo trei zile de Lystra (probabil chiar au trecut prin această cetate) - care a devenit localitatea Karaman de azi. Oraş de graniţă între Imperiu şi statul clientelar Comagene, era mult mai important decât adormitul orăşel de provincie, Derbe; probabil nu mai mare decât un sat întărit. Ca şi în cazul Lystrei, localizarea lui (la Kerti Hoyuk, lângă satul Ekinozu) s-a făcut pe baza unei inscripţii acum păstrată în Muzeul din Konya. Mai există o piatră de mormânt a episcopului Mihail „din Derbe" (sec. 5), în Muzeul din Karaman.

Oricum, după 4-5 zile de mers pe un drum nepavat, cei doi ajung în singura cetate unde nu au fost persecutaţi. În scrisoarea 2 Timotei, atribuită lui Pavel (deşi datează din sec II AD), Derbe nu este amintită printre cetăţile unde a avut de suferit. Fapte spune doar că au propovăduit şi „au făcut mulţi discipoli", după care s-au întors la Lystra, Iconium şi Antiohia. De ce s-au dus la Derbe, de ce s-au întors?

O posibilitate ar fi ca ei să fi intenţionat să treacă munţii Taurus spre Cilicia - care în acel punct al călătoriei era foarte aproape. Până la Poarta Ciliciană mai erau doar câteva zile de mers. Este adevărat, în timpul iernii munţii deveneau dificil de străbătut, uneori căderi masive de zăpadă opreau circulaţia caravanelor - dar pedeştrii nu întâmpinau aceste probleme. Pornind din Laranda era, de asemena, un drum care ducea direct, în câteva zile, la Silifke, pe malul Mediteranei. Era cel mai natural drum de urmat - spre Cilicia, spre Tars, direct spre Syria -, dar Pavel nu l-a luat. În schimb s-a întors pe drumul bătut, prin cetăţile unde avusese neplăceri, cu perspectiva de a străbate munţii Pisidiei, mult mai dificili decât cei din Cilicia Aspră. Un ocol de alte multe luni. De ce?

Bineînţeles, dincolo de a se afirma că aşa i-a poruncit Duhul Sfânt, e posibil ca apostolul, ştiind că se întoarce la Antiohia Siriei fără nici un rezultat, să mai fi făcut o încercare. Poate pe drum a învăţat ceva: că nu trebuie să se adreseze evreilor, care sunt mult prea credincioşi tradiţiei lor religioase, mult prea geloşi să împartă cinstea de „popor sfânt" cu Neamurile - ci să se adreseze direct Neamurilor, dar în primul rând prozeliţilor. În afara Iudeii ei erau de departe mai numeroşi, şi poate că era nevoie de o altă stratagemă. Poate această lecţie învăţată pe propria-i piele a aplicat-o prima dată la Derbe - unde poate nici nu exista sinagogă. Şi un oarece succes printre Neamuri să îi fi dezvăluit calea ce o avea de urmat. Aşa că, s-a întors în cetăţile pe unde a trecut (şi unde probabil a avut dificultăţi cu evreii, care i-au refuzat „evanghelia", dar nu violenţe din partea lor), de data asta adresându-se direct Neamurilor şi, mai ales, celor „temători de Dumnezeu". Probabil aceasta este explicaţia „geloziei" iudeilor, furiei lor: Pavel le „fura" prozeliţii. Ştia că aceştia sunt atraşi de ideea unui Unic Dumnezeu şi de speranţa unei vieţi viitoare - fără a accepta însă toate interdicţiile Legii.

Dacă e adevărat că între timp venise iarna, e posibil ca el să fi rămas în cele trei cetăţi câteva luni, până spre primăvară, şi abia atunci să fi străbătut din nou Munţii Pisidiei. Având însă în vedere( faptul )că Faptele trece repede peste această parte, precum şi rezultatele relativ modeste, Pavel să se fi oprit puţine zile în fiecare, „întărind sufletele ucenicilor", apoi de la Antiohia să fi urmat drumul prin Apolonia, ferit de zăpadă. Oricum, acum, la întoarcere, Faptele spune că a vestit Cuvântul în Perge, de unde s-a dus la Attalia şi de acolo au luat corabie spre Antiohia (Siriei). Nici în Attalia, nici în Perge nu se pomeneşte să fi existat vreo biserică creştină în urma vizitei lui Pavel.

În urma acestei călătorii se presupune că a scris Scrisoarea către Galateni. Scopul scrisorii a fost mai ales să îi avertizeze pe creştinii nou convertiţi împotriva oamenilor „care îi tulbură" cu o evanghelie diferită de cea spusă de Pavel. Astfel că în ea apostolul îşi justifică poziţia, misiunea, care „nu vine de la oameni", precum şi evanghelia primită direct de la Domnul („prin cunoaşterea Mântuitorului").

Cine să fie „tulburătorii"? Cel mai probabil sunt Creştinii evrei de la Ierusalim, cei din biserica lui Iacob „fratele lui Iisus". Se pare că, din anumite motive (nu le discut aici), Pavel a fost primit cu greu - dacă a fost primit vreodată! - printre apostoli. Astfel că el vorbeşte ironic despre „stâlpii bisericii" şi afirmă că a fost făcut apostol de Iisus (dacă nu chiar de Dumnezeu, fiind pus deoparte încă de la naştere!), şi nu prin punere de mână, aşa cum erau toţi ceilalţi apostoli. În plus, el aducea o revoluţie în creştinismul primar, adresându-se mai ales Neamurilor. Şi infirmând prescripţiile Legii (mai ales cele legate de circumciziune, mâncarea „necurată" şi „preacurvie" - în realitate, de carnea de animale jertfite zeilor păgâni la temple şi de prostituţia religioasă). Ştia că prin impunerea acestor reguli, îndepărtează mulţi din potenţialii creştini.

Pe de altă parte, în ciuda scrisorii, afirmaţiile „tulburătorilor" aveau oarece temei. Ei susţineau că Pavel este inconsistent în predicile lui. Am văzut că a tăiat împrejur pe Timotei - deşi scrisese cu putere împotriva acestui lucru. Cu altă ocazie se arată versatil („cu evreii sunt evreu, cu creştinii sunt creştin"). Cei din biserica din Corinth îl acuză exact de acest lucru. În sfârşit, ajuns în faţa Soborului (Sanhedrinului din Ierusalim), el se afirmă Fariseu! Şi astea în ciuda faptului că în Galateni spune „chiar dacă noi înşine sau un înger din cer ar veni să vă spună o altă Evanghelie, diferită de aceea pe care v-am propovăduit-o noi, să fie Anatema".

Derbe nu este o destinaţie. Dacă drumul (în caz că aveţi închiriată o maşină pe timpul vacanţei în Turcia) vă duce pe acolo, e OK, altfel un ocol din Konya (sau sosind din Capadocia) nu are sens. Tot ce se poate vedea lângă micul sat de turci este un deal de nisip...