Nu este obligatoriu să alegi satul Goreme drept bază în vizitarea Cappadociei - dar este cel mai convenabil. Este situat central, cu rapide căi (şi mijloace) de acces către alte localităţi. Este în centrul unui peisaj de altă Lume, în orice direcţie te-ai duce te-ai simţit în afara timpului şi spaţiului terrestru. Însăşi satul este un amestec insolit de tradiţie şi cosmopolitism. Se pot întâlni pe stradă, simultan, turiste în şort şi maieuri, fără sutiene, şi turcoaice îmbrobodite şi cu şalvari. Nu ştiu ce brumă de agricultură se făcea înainte de boomul turistic, dar azi nu cred să mai fie vreun „ţăran" în Goreme. Mai mult, în sezon satul se umple nu numai de fii şi fiicele lui, întorşi acasă pentru slujbe în turism (şi ocupaţii legate de acesta), dar chiar şi tineri din oraşele nu tocmai îndepărtate, Aksaray, Nevşehir, Nigde, Kayseri... Şi pot fi întâlniţi chiar şi locuitori flotanţi sau definitivi de alte naţii, mai ales posesori de pensiuni: canadieni, germani, olandezi...

Nu ştiu cum e Goreme în timpul iernii, deşi am văzut vederi cu imagini de iarnă. Vara este cald, e de preferat să îl vizitaţi la sfârşitul lui Mai, sau poate prin septembrie. Aproape că nu există fereasră de pensiune sau hotel care să nu îţi arate privelişti cu stânci de forme curioase sau firide săpate în stâncă. Acelea au fost locuinţele pe vremuri, acum sunt folosite ca şi „cămări" în care se depozitează brânzeturi sau vin. Într-un loc am vazut o capră într-o astfel de grotă, amintindu-mi de scena Nativităţii... Şi, din ce în mai mult, noi hoteluri şi pensiuni sunt construite chiar sub stâncă, pentru a profita de grote sau pentru a săpa camere-grotă în stâncă - mult apreciate de turişti. Desigur, multe din pensiunile-hotelurile din Goreme au piscine şi, vă rog să mă credeţi, nimic mai înviorător decât o baie după orele de colindat printre formaţiunile de stâncă arzând în soare.

Principalul punct de atracţie al satului este Muzeul în aer liber Goreme. El se află la cca 1.5 km pe şosea de la marginea satului. Nu e propriu-zis un muzeu, ci o vale cu multe biserici săpate în stâncă. Unele sunt numite „biserici", altele „mânăstiri". Mânăstirile sunt mai mari, uneori o întreagă stâncă uriaşă este sfredelită de camere şi culoare, în afară fiind vizibile doar „ferestrele", deschizături înguste care lasă aerul şi lumina să pătrundă în munte. Unele sunt pe mai multe niveluri, cu scări înguste interioare. Multe din ele au picturi „rupestre", fresce de fapt. Pentru că dacă unele grote datează poate şi din antichitate, ele au fost lărgite şi pictate în perioada bizantină. Unele fresce se păstrează excelent şi sunt de o mare frumuseţe, chiar dacă deseori „naive", pictate poate de vreunul din călugării mânăstirii troglodite.

Sunt vreo 30 de biserici şi mânăstiri - valea fiind declarată Obiectiv de Moştenire Internaţională (aşa cum e Voroneţul la noi). Frescele înfăţişează, desigur, în principal scene din Noul Testament, dar şi din viaţa unor sfinţi. Primele întâlnite sunt Mânăstirea Măicuţelor şi cea a Călugărilor, simple, în general o sală mai mare de întâlnire-masă şi scări ducând la capelă şi chilii. B. Elmali (a Mărului) are cele mai sofisticate fresce din Muzeu, datând probabil din sec. XI. Puţin mai sus e B Barbara, numită aşa pentru că se crede că una din fresce o reprezintă pe sfântă. Este biserica cu cele mai puţine imagini, se întâlnesc mai ales cruci şi elemente stilizate - ceea ce i-a făcut pe unii să afirme că datează din perioada iconoclastă (750-850 AD).

Urmează Biserica Carikli (a Sandalelor) - cu urme de paşi pe pardoseală Are una din cele mai frumoase reprezentări a Sărutului lui Iuda. Alături, o grotă fără nume, cu un om călare (probabil Sf. Gheorghe). Mai departe pe cărare este B. Karanlik (Întunecată), pentru că are puţine ferestre. Frescele au fost descoperite relativ recent (prin anii 80), cu imagini ale Patimilor, şi un refrectorium (sală de mese) cu masă şi bănci săpate direct în stâncă. B. Yilanli (a Şapelui) îi prezintă pe Sfinţii Gheorghe şi Teodor luptându-se cu balauri. Interesantă şi fresca ce îi înfăţişează pe împăraţii Constantin şi Elena, ţinând în mână Adevărata Cruce. Ultima biserică pe loop este cea a sf. Basil, cu fresce relativ modeste.

În afara Muzeului, la cca 200 m spre sat, este B. Tokali. Deşi intrarea este chiar în şosea, este mai puţin vizitată, lipsind loc de parcare (trebuie să vii pe jos de la parkingul de lângă Muzeu şi să rişti traversarea şoselei; în Turcia, întotdeauna cel călcat e de vină!). Are însă poate cele mai minunate fresce din Cappadocia! Tot pe drumul spre sat, pe partea stângă de data asta, se află alte două biserici, Nazar (a Deochiului) şi Sakli (Ascunsă).

Cum ziceam, din satul Goreme pornesc nenumărate trasee (ce se pot străbate numai cu pasul - şi cu bocanci de munte!). Patroana de la pensiunea Soke, canadiancă, dă cu plăcere informaţii utile şi chiar o hartă desenată „de mână" cu astfel de trasee. Dimineaţa îl puteţi însoţi pe flocosul şi prietenosul câine al pensiunii, care străbate zilnic un traseu care îl duce până în Valea Trandafirilor, de unde se întoarce acasă - din motive doar de el ştiute. Drum de 6 km (cam 2 ore).

Satul nu este foarte întins. Are un nucleu în jurul Centrului şi câteva braţe ce se strcoară prin văi, sau de-a lungul şoselei spre Panoramă. Aceasta este o culme muntoasă într valea Goreme (a satului) şi a Porumbeilor (cu mulţi porumbei, desigur, dar numită aşa de la columbarele săpate în stâncă). Aici puteţi avea o privelişte minunată atât asupra satului şi a văilor din apropiere, cât mai ales asupra stâncii Ucisar, un munte săpat cu grote pe 10-11 nivele. Satul Ucisar este de jur-împrejurul stâncii, dar mai ales în dosul ei.

Cam totul se poate întâlni în Centrul satului Goreme: autogara, restaurantele, pensiunile, Bazarul... Cea mai interesantă stâncă din Goreme, o „căpăţână de zahăr" asemănătoare celei din Rio, este lângă pârâu şi se numeşte Kale (Castel). Cam pe la etajul doi-trei are o firidă cu coloane în stil grecesc. Este frumos luminată noaptea şi la picioarele ei este un restaurant cu grădină cu multă vegetaţie şi mâncare foarte bună (şi ieftină).

Din Goreme se pot face excursii (organizate sau pe cont propriu) prin Cappadocia. Cea prin văile din jur, un adevărat loop, se poate face folosindu-se dolmuşul care trece prin ele, cam de două-trei ori pe oră. Localităţile întâlnite pe traseu, în ordine, sunt: Cavuşin („Mânăstirea" Sf. Gheorghe şi B. Chavuşin - cu fresce), Paşa Bagi (formaţiuni de „Hornuri"), Zelve (vale monastică asemănătoare celei de la Muzeul din Goreme, dar mult mai puţin interesantă şi fără fresce), Aktepe (Yeni Zelve), cu faimoasa Vale a Hornurilor Zânelor, Urgup (o a doua posibilă bază pentru excursiile în zonă), cu „cetatea" cu intrări chiar în centru, Ortahisar (cu faimosul Kale din centru, o stâncă de 18 m folosită drept refugiu pe timpul bizantinilor - azi oferă o panoramă, mai ales la asfinţit, care îţi taie respiraţia!), Ucisar (de care am vorbit) şi înapoi în Goreme. Folosind numai minibus-ul, se poate face acest loop cam într-o zi, fără a te grăbi prea tare.

Mai sunt câteva locuri care ar trebui incluse în program. Primele, Mustafapaşa şi Soganli, pot fi vizitate mergând la Urgup şi de acolo luând un dolmuş local. Cu această ocazie se poate vizita şi Ortahisar, mai mult decât numai Kale din centru: bisericile cu fresce din apropiere (Harim, Sanca, Cambarli) şi, mai ales, B. Tavşanli (la 3 km de sat) şi complexele de la Kizilcukur şi cel numit Balkan. Mustafapaşa, la 5km sud de Urgup, a fost un sat locuit de greci. În urma lor a rămas biserica Aypos Vasilios, cu frumoase fresce bine păstrate. Frumoase fresce, din sec. XIX pot fi întâlnite şi în case private, putând fi vizitate însă doar cu permisiunea proprietarilor. Soganli este o vale la vreo 6 km de Gozeloz, 35km S. de Urgup, mult mai puţin vizitată decât Goreme şi Zelve. Pe lângă formaţiuni de piatră interesante, are porţia ei de biserici troglodite cu fresce, multe bine păstrate.

O altă excursie de o zi poate să se îndrepte spre nord, spre Avanos. Localitatea nu are nimic din ceea ce atrage în Cappadocia, dar e un important centru de olărit. Pe lângă ceramica deosebit de interesantă, aici se fac miile de ulcioare folosite în restaurantele din zonă (dar le-am întânit şi la Dalyan, la sute de kilometri spre vest) la vestita Tocană ciobănească în Ulcior. Este, de asemenea un important centru viticol. De aici se pot vizita însă Gulşehir şi interesantele biserici de la Aciksaray şi Karşi - şi chiar Hacibektaş, centru religios (pentru cine este interesat de islamism), dar şi cu un foarte interesant muzeu cu obiecte hitite.