Iconium - azi marele oraş turc Konya -, este la cca 3-4 zile de mers spre S-E din Antiohia Pisidiei. Din Antiohia spre Iconium erau posibile două drumuri în epocă: trecând munţii Sultan spre N-E se ieşea după câţiva mulţi kilometri în Calea Ciliciană, drum existent încă de pe timpul frigienilor şi al perşilor, care lega Efesul de Tars. Dar o cale mult mai comodă era o derivaţie a Căii Sebaste care venea dinspre Apolonia, Apamea şi Neapolis şi ducea spre Iconium, ocolind pe la nord lacul Lamnia şi Munţii Pisidiei. La un moment dat, la circa o zi de cetatea Iconiumului, o derivaţie ducea direct spre sud, spre Lystra. Probabil că Pavel a urmat acest drum.

Ajuns în Iconium, s-au repetat acţiunile din Antiohia: Pavel s-a dus în primul Sabath la sinagogă şi şi-a spus discursul despre Iisus „astfel că un mare număr de Evrei şi temători de Dumnezeu au crezut". În general, termenul „au crezut" are sens că s-au creştinat - ori, nu este deloc sigur că aşa s-a întâmplat în Iconium. Evreii au cerut timp de o săptămână pentru a se gândi la cele spuse, dându-i întâlnire lui Pavel în sabatul următor. Din nou, asta nu are deloc înţelesul de „a crede", ci mai curând o practică curentă în sinagogi unde oricine (evreu) avea dreptul să comenteze asupra Scripturilor. Dacă blasfemia era prea evidentă, evreii nu aveau nevoie să gândească răspunsul, acesta era evident: uciderea cu pietre a blasfemiatorului.

Faptele continuă să spună că între timp Pavel s-a întâlnit cu „temătorii de Dumnezeu" şi a convertit pe mulţi. Aceşti „temători de Dumnezeu" erau, în epocă, simpatizanţi ai religiei monoteiste care se apropiaseră de Iudaism fără a-l fi acceptat ca credinţă. Dacă acceptau, trebuiau să se circumcizeze - ceea ce mulţi din „neamuri" nu erau gata să o facă. Sunt cercetători creştini care afimă că tocmai de aceea Pavel a continuat să se ducă mai întâi la sinagogi, deşi nu era bine primit de evrei: să se întâlnească cu aceşti „temători" pregătiţi pentur o credinţă monoteistă, dar nu pentru iudaism.

Oricum, ca şi la Antiohia, lucrurile devin încordate. Evreii, zice Faptele, văzând succesul lui Pavel, au prins pică pe el şi au apelat la autorităţi, intenţionând să îl ucidă cu pietre. Această afirmaţie e greu de dovedit; autorităţile (romane) aveau un alt fel de a pedepsi pe cei ce creau frământări în cetate. De obicei închisoarea, bătaia, eventual tăierea capului. Uciderea cu pietre era o pedeapsă specific evreiască şi se practica numai în caz de blasfemie, de încălcare gravă a Legii iudaice - în care autorităţile (romane) şi Neamurile nu aveau nici un interes. E greu de crezut că puterea evreilor în Iconium era foarte mare...

Oricum, cei doi (şi ce însoţitori a(u) mai avut) au fugit din cetate, aflând ce intenţionau să facă evreii. Cât timp au stat în cetate? Faptele spune că „au rămas destulă vreme", poate câteva săptămâni, poate câteva luni. De aici Pavel şi însoţitorii lui au plecat spre Lystra. Oricum, apostolul a revenit de câteva ori în cetate: prima dată la întoarcere, după câteva săptămâni, apoi de fiecare dată în drum spre Asia, în a doua şi a treiacălătorie. În nici unul din acele prilejuri nu se mai aminteşte de împotriviri din partea evreilor. În 2Timotei (care nu e scrisă de Pavel) se aminteşte că în trei locuri (Antiohia, Iconium şi Lystra) Pavel a întâmpinat necazuri - dar probabil doar la prima vizită. Ulterior nu se cunoaşte nimic despre creştinii din zonă. Nu există urme de biserici sau inscripţii creştine, decât din timpul bizantinilor, de prin sec. 6-7.

Chiar şi Scrisoarea către Galateni nu este sigur că se adresează bisericilor respective. Antiohia făcea parte din Frygia, pe când Iconium, Lystra şi Derbe erau cetăţi lykaone. Într-adevăr, administrativ ele fuseseră adăugate provinciei romane Galatia - dar locuitorii cetăţilor nu se considerau deloc galateni. E ca şi când am trimite o scrisoare unui palestinian din Israel şi ne-am adresa lui cu „evreule"... Nu se ştie precis cui a fost adresată scrisoarea, dar cei ce au adăugat-o Canonului i-au dat titlul de „către Galatieni" reflectând vremea când au făcut-o.

***

Deşi importanţa cetăţii nu este prea mare pentru creştinism, dincolo de amintirea ei printre primele cetăţi unde s-a înfiinţat o biserică, Iconium are o mare importanţă pentru turci.

Oraş foarte vechi, este situat doar la 50km de Chatal Hoyuk, poate cea mai veche localitate din lume. Pe dealul din centrul oraşului, Alaettin, s-au descoperit urme din perioada aramei (3500 îHr). Hitiţii îl numeau Ikanuwa, dar pe timpul lui Pavel se numea Claudiconium (după colonia înfiinţată acolo de Claudius, Colonia Julia Augusta Iconium). Nu ştim cât de mult a fost distrusă de arabi, dar sultanii selgiucizi, după ce au cucerit Anatolia, au acordat mare importanţă oraşului. După dezmembrarea Marelui Seljuk, Sultanii de Rum au folosit Iconium, numit acum Konya, drept capitală, între 1100-1300. Cele mai importante clădiri din oraş (care acum are peste 1 milion locuitori) datează din acea perioadă.

Mai mult, învăţătura Mavlevi (dervişii rotitori) are centrul în oraş. Celaleddin Rumi, iniţiatorul credinţei, numit Mevlana (Sfântul), a trăit în Konya şi a avut suportul sultanilor selgiucizi. Acum, „muzeul" Mevlana, de fapt un adevărat complex, este centrul mişcării ce, nu numai că a supravieţuit opt veacuri, dar are o recrudescenţă în zilele noastre. Deşi islamică, credinţa are o respiraţie universalistă, insistând asupra faptului că în ochii lui Dumnezeu (Allah) toţi suntem egali: femei şi bărbaţi, stăpâni şi sclavi, musulmani şi „necredincioşi". Credinţa prezintă un mesaj de pace între oameni, de dragoste, de înţelegere, insistându-se asupra cunoaşterii de sine, a meditaţiei - nu foarte diferită de creştinism. Din păcate, cei mai mulţi sunt atraşi de aspectul exterior al credinţei, de „dansul" dervişilor rotitori (sema) - care are o semnificaţie de rit. De fapt, ei sunt „călugări" şi la ei rotirea are un rol de meditaţie şi o simbolistică deosebită. Nu se cere credincioşilor să se rotească... În rit, şi muzica are un rol particular, fiind interpretată numai cu instrumente tradiţionale şi având o sonoritate aparte, de muzică sălbatică a călăreţilor din stepe. Tot pe aceeaşi muzică s-au pus multe din cele 25 de mii de poeme scrise de Rumi, alături de versete din Koran. Chiar şi azi sunt mulţi artişti care compun şi interpretează muzică „suffi", Mavlevi.

Complexul e situat la circa 2 km est de centrul oraşului - care este dealul Alaettin. Constă din Muzeu (fosta medresă - seminar), chilii, morminte (turbasi), un cimitir şi o fântână de spălare rituală. Alături e marea moschee construită de Selim cel Crunt, Selymaniye Camii. În Muzeu, cu pereţii bogat ormamentaţi cu caligrafie arabă scrisă cu aur pe plăci de faianţă, sunt coşciugele a zeci, poate sute de lideri ai sectei, începând cu Mevlana. De asemenea, printre exponate sunt instrumente vechi, covoare, korane, vase de cult, obiecte ce aparţinuseră lui Mevlana... Muzeul este permanent plin, întrucât este zilnic vizitat de mii de credincioşi şi turişti. Credinţa Mavlevi este deosebit de atrăgătoare pentru femeile musulmane, care văd în ea un mai mare respect faţă de femeie decât în islamismul tradiţional.

Alte obicetive deosebite de vizitat în Konya sunt medresele. Construite pe timpul sultanilor selgiucizi, ele sunt instituţi laice: seminare. În unele se preda religie (islamică), pregătindu-se viitorii imami, dar şi se învăţau copiii să scrie şi să citească - din ei ridicându-se funcţionarii de stat. În altele se predau însă diferite meserii, chiar medicina (care era tot o meserie). Cele mai importante sunt Marele Karatay şi Ince Medrese. În arhitectura selgiucă, clădirea era simplu decorată la exterior - dar poarta, respectiv turnul, şi interiorul erau decorate în mod deosebit. Poarta de la Marele Karatay este un exemplu stălucit al artei turce selgiucide. În acest moment, aici e Muzeul ceramicii. Ince Medrese, nu departe, îşi ia numele de la Minaretul „subţire", bogat decorat cu faianţă colorată. În el azi este un muzeu al sculpturii şi gravurii în lemn şi piatră. Cele mai multe tradiţionale, folosind elemente stilizate sau caligrafie arabă, dar sunt câteva exemple de gravuri figurative, neobişnuite în arta islamică (Koranul interzice prezentarea unei figuri „căreia nu îi poţi da viaţă").

Nu departe, spre sud, este o altă medresă, Sircale Medrese (Seminarul Cristalin) - numit aşa datorită plăcilor de faianţă albastră care îl decorează. În el este un muzeu al monumentelor funerare (pietre de căpătâi) turceşti. Iniţial se pare că a fost o basilică creştină (Sfinţii Petru şi Pavel?), dar s-au păstrat doar poarta şi galeriile exterioare (cu etaj). Acoperişul e căzut, astfel că muzeul este în „aer liber"... În sfârşit, Complexul Sahib Ata Kulyese are o medresă deosebit decorată cu faianţă albastră şi verde, şi acolo sunt depozitate coşciugele (de asemenea acoperite cu faianţă) a câtorva sultani selgiucizi, inclusiv Alaettin Keykubat I, cel mai important dintre ei. Muzeul de Arheologie, extrem de interesant, se află într-o clădire a Complexului, ca şi un mic Muzeu Etnografic (închis când am vizitat eu oraşul).

Tot de interes sunt şi moscheile. Pe lângă Selymaniye, alte moschei de vizitat sunt Iplikci Camii (cea mai veche), Şerafettin Camii (cea mai mare) - ambele în Konak, piaţa centrală dintre dealul Alaettin şi Mevlana, şi Azizye Camii, în Bazar (chiar la sud de Konak). Pe deal este Alaettin Camii, construcţie tipic selgiucidă, cu poartă frumos ornată şi o pădure de stâlpi din marmură, amintind de Alhambra. În jurul moscheii, de fapt tot dealul, este un mare şi frumos parc (aici am putut bea sirop cu sifon, aşa cum se bea în ţară pe vremuri: extrem de rece, înţepător la limbă, aromat...). În partea de nord a Parcului sunt singurele ruine selgiucide, un zid din fosta vilă a sultanului Kilic Arslan. De asemena, oraşul e plin de case vechi, tipic turceşti (selgiucide şi otomane)

Una peste alta, Konya este un oraş frumos în care turistul merită să stea măcar o noapte. Sunt multe pensiuni ieftine şi cafenele-bufete cu mâncare ieftină şi bună. Închiriind o maşină, se pot vizita cetăţile „biblice" din împrejurimi (Antiohia şi Lystra, poate şi Karaman-Laranda) într-o zi - deci fiind necesare două cazări. Sosind la prânz dinspre Cappadocia, am vizitat oraşul (cam pe fugă), a doua zi am închiriat o maşină şi am vizitat siturile propuse (inclusiv Catal Hoyuk - dar nu Derbe, care este doar un deal nesăpat, 150km est de Konya) şi spre seară am plecat spre Antalya. Dar cred că era bine să mai fi stat o zi...