Se pare că suntem de-acord. Unii dintre noi. Intelectuali sunt numai cei care, având un anumit nivel de cultură şi educaţie (de e posibil, cât mai înalt), se şi implică în viaţa cetăţii. Va să zică, o licenţă nu îţi acordă, automat, dreptul de a te numi „intelectual”. Cu această afirmaţie vor fi de acord toţi cei ce o consideră pe Eba o „tută”. Probabil o vor respinge cei ce posedă o diplomă de la USH sau alte universităţi de acest fel. Ba chiar şi mulţi din absolvenţii universităţilor de stat „la zi” care posedă o licenţă, nu contează în ce, fără a fi în stare să scrie un text „din capul lor”. În ciuda faptului că mulţi dintre ei au terminat cu medii de „magna cum laudae” – fără ca cineva să se simtă îndemnat să îi laude pentru ceva. Pentru că adevărata măsură a nivelului de educaţie şi cultură e probată la primul examen la care participă, fie el de ocupare a unui post, fie de titularizare. Medii sub nota de trecere sunt aproape norma. Aşa că aceşti „intelectuali” aplică ceea ce au învăţat cel mai bine în universităţi: se „descurcă”. Mai precis, ocupă posturi fără a da vreun examen...

Lor li se alătură cei care, deşi au o diplomă „pe bune”, chiar sunt în stare să scrie „din capul lor” (sau, mă rog) un text fără (prea= muolte greşeli gramaticale, nu se prea implică. Daor dacă ei chiar cred că a scrie un comentariu ca anonim, în care îi înjurii pe unii şi nu pe alţii, fără multe argumente, chiar înseamnă „implicare civică”.

Bun. Să revenim la „adevăraţii” intelectuali. Aceştia, cum ziceam, sunt cei ce „se implică în viaţa cetăţii”. Şi cine se implică mai mult decât politicienii, eh? Poate doar jurnaliştii – şi aici îi înţeleg pe toţi jurnaliştii, de la gazdele de talk-show-uri pînă la analiştii politici, comentatorii, editorialiştii, redactorii... Chiar şi faimosul „prezentator” de fotbal. Lor li se adaugă analiştii de sondaje, funcţionarii de stat, diplomaţii, politrucii, procurorii... Dar cine nu se „adaugă”? Fusese o vreme când, dacă îi spuneai cuiva „intelectual” era în stare să te bată. Acum e invers.

Deci, aici stăm şi judecăm puţin (după ce am tras aer în piept). Să fie oare Băsescu un intelectual? Hm. Dar Geoana? Dar Crin? Da, el se pare că este: undeva la bază (o bază foarte îndepărtată) fusese profesor şi ştie să lege două fraze (care, cel mai adesea, nu prea spun nimic...) Dar don’ profesor Voiculescu? Are un snop de diplome! Are în soldă o groază de jurnalişti... Dar Chiron Chitrea? Dar Vanghele? Dar Jiji? De ultimul nu ştiu, dar Vanghele, după ce a obţinut un Bac, e în stare acum să obţină o diplomă de jurist (la USH, se pare). Are chiar girul unei fost (şi viitoare?) ministru a Învăţămîntului!

Dar Eba? (iată, ne întoarcem la ea!). Ea e incultă, sau doar nu are calităţi de politician? E altfel decât absolvenţii sutelor de universităţi româneşti care nu reuşesc, niciuna, să treacă pragul primelor 500 de universităţi din lume? Ne putem gândi că ea a intrat în politică doar pentru că nu ştie să facă altceva... mai bun (în fond, se împiedică printre picioarele pdiştilor de la 10 ani...), dar putea să vrea să fie undeva într-un minister. Dacă a putut Ridzi, de ce nu şi ea? Credeţi că ar fi făcut mai mult rău (sau bine) în locul lui Niţă, Berceanu sau Videanu? Poate că o putea înlocui pe Andronescu; ea cel puţin a fost studentă mai acum vreo 2-3 ani... Ceva- ceva poate îşi mai aminteşte. Abramburica face politică de vreo 15 ani; ce ştie ea cu ce se mai mănâncă educaţia românească? Şi, pe bune, o pot vedea, fără prea multe frisoane, în locul oricărui parlamentar român. Ponta? Mai mult tupeu. Năstase? Mai multă nesimţire. Crin? Absenteism. Alţii? (Chiar, Eba ştie să rezolve rebus? Citi ziarul? Privi site-uri de modă sau, Doamne feri! striperi?) Chiar şi (cu tristeţe o spun) un Mircea Diaconu, care nu ştiu dacă merita să intre în Parlamentul României pentru a nu face nimic. Era mai util la teatru! Poate atunci nu învăţa tupeul de a dribla Legea pentur a-şi angaja nevasta! Putea să o lase pe Eba în locul lui...

Dar jurnaliştii? Aici e şi mai încurcată. Despre mulţi dintre ei pot spune că mă îndoiesc că ar fi posesorii unui oarecare nivel de cultură. Mulţi fac erori grosolane care dovedesc doar nivelul de cultură al şcolii româneşti. Greşeli gramaticale şi dezacorduri (care îi descalifică nu doar pe ei, ci şi pe corectori). Mulţi chiar nu au motive să facă mişto de Eba. Iar modul în care se „implică”... Au reuşit, cei mai mulţi, să ducă jurnalismul românesc, fie el de presă, radio sau televiziune, „pe cele mai joase culmi” - ba chiar în groapă. Nu ştiu dacă vina degradării morale a societăţii româneşti aparţine, în mai mare măsură, mass-mediei sau şcolii...

Dar asta nu e totul. Prostul nu e prost destul, dacă nu e şi fudul. Tot mai des întâlnesc ideea că „intelectualii” ceilalţi sunt mai proşti. Sau mai imorali. Căci altfel nu s-ar explica de ce aceştia refuză să vadă ceea ce „noi” vedem clar, limpede, fără dubii. Cum bine „toată lumea ştie”, a şti altceva e dovadă clară de incapacitate de a gândi limpede. Dacă nu chiar mai rău: să fii unul din vânduţi.

Vândut, cui? Păi, e clar, un intelectual nu se poate vinde decât cuiva care îl poate cumpăra. Uite, să luăm de exemplu pe „intelectualii lui Băsescu”. Băsescu poate cumpăra. E Preşedintele. Ba chiar, pe undeva, şi Prim Ministrul. El te poate duce la Neptun, cu avionul – să nu mergi până acolo ca ţugulanul, în tren. Te poate pune în vreo comisie. Sau chiar numi consilier – nu contează ce anume să consiliezi. Dar pe vreo listă de europarlamentar nu te poate pune? Oho, şi încă cum!? Ba chiar, dacă îţi trece prin cap, poţi ajunge primar, sau poate prefect, sau ambasador, sau... Uite, Ridzi a ajuns „ministreasă” doar pentru că a susţinut-o pe Eba. Iar Udrea... cine mai ştie de ce?...

Ce face „intelectualul lui Băsescu”? Desigur, îl „pupă”, îl „linge”. Nici nu mai contează dacă a făcut-o şi pe vremea Cârmaciului; un intelectual învaţă repede. Ştiut este că Dibacii iubesc la fel de mult linsul. Şi ce mai fac aceşti „intelectuali”? De exemplu, o susţin pe fiica cea mică a Dibaciului. O trimit tocmai la Bruxelles! Nu pot vedea, trebuie să aibă orbul găinii, că ea face de râs limba română. (aici fac o paranteză: cum de a scăpat intelectualilor jurnalişti faptul că altă „tută”, Monica Ridzi, a bâlbâit între „hotele” şi „hoteluri”? De „almanahe” îşi mai amintesc (uneori), dar de „serviciuri” lui Crin, ioc...)

Tot ei, „intelectualii lui Basescu”, nu se oripilează la tipul de Preşedinte avut. Nu îi deranjează faptul că Băsescu abia aşteaptă să pună mâna pe putere, dizolvând statul „de drept” pe care-l avem. Atât cât îl avem. Au preferat să îl susţină pe timpul referendumului, dând peste cap dorinţa celor 322 de aleşi ai neamului (de al destitui fără motiv). Nu se indignează când acesta tunde oi, colindă sate, încalţă cizme de cauciuc, înjură miniştri – ba chiar şi vreun jurnalist mai băgăreţ... În sfârşit, nu îl înjură! – aşa cum orice intelectual de bună credinţă o face.

Dar mai ales mai scapă câte un cuvânt de laudă. Ştiut este că un Preşedinte nu trebuie lăudat! Nicicând, nicicum (vezi TRU!). Chiar dacă mai face câte o chestie bună (dar nu face!), el nu-şi face decât datoria, e plătit pentru asta. Cu atât mai mult trebuie beştelit. Pentru ce face, dar mai ales pentru ce nu face. Pentru ce am dori noi să facă – doar, în Democraţie, cetăţenii sunt suverani!. Pentru ce a dat impresia că va face. Pentru toate speranţele pe care, chiar şi ultimul alegător, şi le-a pus în el. Aşa că, drept este să ne pierdem încrederea în el. Chiar şi alegătorii care îşi puseseră speranţele în promisiunile lui Năstase sau Geoană (şi ăştia au fost, de fiecare dată, vreo 50%) au dreptul să îşi fi pierdut speranţele în Băsescu. Mai ales cei care nu s-au dus la vot, lipsindu-le absolut orice scamă de încredere şi speranţă, pot umple blogurile scriind despre încrederea şi speranţa lor înşelate.

Aşa face un „intelectual de bună credinţă”. Dacă nu, e clar: şi-a pierdut minţile! E vândut. E... Are nevoie de un Tătuc căruia să îi „lingă” oarece. Linge mai ales acuma, să se asigure că fundul lins este al lui Băsescu. Ca mâine, cel mult peste trei ani, va trebui să schimbe fundul. Ar fi bine să se orienteze bine, să nu se trezească din nou în postura de prostu’ satului. Să lingă unde ling intelectualii „noştri”. Mai ales, să nu se orienteze din nou către un partid în care, cine nu respectă dorinţele fuhrerului, este împuşcat...