
Vacanţa în Turcia a avut ca scop principal vizitarea locurilor pomenite în Noul Testament. Al doilea scop a fost vizitarea unor locuri frumoase, interesante. Al treilea, petrecerea câtorva zile pe litoralul mediteranian. Socotelile dovedeau că acest lucru ar fi fost posibil - în 30 de zile. A fost, dar tăind scurt din timpul alocat fiecărei destinaţii.
***
În Noul Testament sunt amintite mai multe cetăţi. Unele din ele sunt legate de călătoriile misionare ale apostolilor, mai ales ale lui Pavel. Citeva sunt amintite şi în Scrisorile acestuia (sau atribuite lui) sau în alte scrisori. În sfârşit, şapte cetăţi sunt pomenite în Apocalipsă, ca destinatare ale unor scrisori din partea lui Iisus.
Deci, itinerarul meu trebuia să cuprindă aceste destinaţii. Cele şapte cetăţi sunt, din fericire, grupate în partea vestică a Anatoliei, în fosta provincie romană Asia: Ephes, Smyrna, Pergamus, Thiathira, Sardis, Philadelphia şi Laodiceia. Ajuns la Smyrna cu avionul de la Istambul - economisind astfel o zi -, am inchiriat o maşină pentru a putea vizita toate aceste locuri fără a pierde mult timp cu autobuzele. Am salvat astfel, probabil, câteva zile, fără a pierde nimic din siturile planificate. Cu această ocazie am vizitat şi alte locuri (amintite sau nu în N.T.: siturile elenistice de la Priene, Miletus, Dydima, Manissa (Magnesia ad Syphilus), Hierapolis, Nyssa şi Tire, precum şi minunea naturală de travertin de la Pamukkale şi oraşele Denizli şi Selcuk.
A doua parte a călătoriei trebuia să cuprindă partea legată de viaţa şi călătoriile lui Pavel (şi Ignatius, episcopul bisericii din Antiochia Siriei prin anii 115-117 AD). Deci, luând din nou avionul, de la Izmir la Adnana de data asta, am vizitat Antakya (fosta Antiohie), Konya (fosta Iconium) - iar de aici Antiohia Pisidiei, Lystra şi Derbe, ajungând în final acolo de unde începuse prima călătorie misionară în Anatolia a lui Pavel, la Perge şi Atallia (Antalya). Pe drum am vizitat şi Kayseri (fosta cetate a Cesareii) şi uimitoarea regiune a Cappadociei. Şi fiind la Antalya, am vizitat şi cetăţile din înprejurimi, Termessos, Aspendos şi Side.
Cu aceasta, călătoria de documentare s-a încheiat. Au urmat câteva zile de vacanţă, de plajă - combinate cu vizitarea unor situri interesante. Mai întâi Fethiye, staţiune în fosta provincie istorică Lycia, vestită prin morminte, sarcofage, plaja şi marina ei, dar şi prin staţiunea Oludeniz, la doar 15 km, şi ruinele lyciene de la Teos, Patara, Xanthos şi Canionul Salimket (la 45 km) şi Valea Fluturilor, o altă frumuseţe naturală din apropiere. Am petrecut acolo 4 zile, dar as fi avut nevoie de o săptămână să mă bucur de tot ce avea de oferit zona.
De acolo am plecat la Dalyan, o frumoasă staţiune aflată doar la vreo 45 km de Fethiye. Este un sat mai mărişor (vreo 6 mii loc) aflat la un cot al unui râu-canal prin care apa lacului de munte Koycegiz se scurge în mare, la poalele unor munţi, peste râu de vechea cetate cariană Kaunos şi mormintele tip lyciene (săpate în stâncă). Plaja este una din cele mai frumoase din Turcia. Cele şase zile petrecute aici au fost un vis.
Vacanţa a fost împlinită cu cele şase zile petrecute în Istambul - patru la sosire şi două la părăsirea Turciei. Pentru că Turcia nu poate fi completă fără vizitarea Istanbulului - iar şase zile sunt minimum necesar.