Cine ia în mână cartea Flaviei Teoc, Kyrie Lex (Cartea Românească, 2008) poate crede, luându-se după copertă, că este vorba despre un roman istoric: pe copertă este vigneta unui manuscris iluminat. Impresia este întărită de primele pagini: cititorul se găseşte scufundat în acţiunea unei perioade „întunecate” din istoria Transylvaniei, perioadă în acelaşi timp misterioasă şi tulburătoare. Doar câteva cronici maghiare din secolele XIII-XIV mai amintesc de ea.

În acest caz, povestea este extrasă din Cronica regilor Ungariei, un episod din domnia ultimilor arpadieni, respectiv din aventurile prinţului (ulterior, rege) Ladislau, fiul lui Bela I. Fiind, drept urmare a tratatelor cu regele în funcţiune, Solomon, prinţul unei „Treimi” (din regat), îşi asumă sarcina de a înfrunta ceata unor nomazi cumani şi pecenegi „pentru salvarea unei domniţe maghiare” ţinută ostatică de către năvălitori. Înfruntarea decisivă are loc pe dealul Criholm, căpetenia cumană este ucisă de mâna domniţei – iar prinţul Ladislau capătă dimensiuni de legendă, devenind prototipul cavalerului medieval maghiar, „fără teamă şi prihană”, care salva domniţe din mâna asupritorilor. Şi, după o perioadă (relativ scurtă) de domnie, fiind sanctificat.

Deşi acea confruntare cu o ceată (probabil, nu foarte numeroasă) de migratori nu a avut darul să zdrobească puterea cumanilor, probabil i-a tăiat tendinţele expansioniste spre Vest, spre regatul Ungar, fixând-o în zona Curburii, de unde au stăpînit Cîmpia Valahă până spre Olt, zonele Moldave spre Nistru şi Bucovina, cu incursiuni peste Dunăre în Bulgaria şi Serbia. Nomazii s-au creştinat, sedentarizat, iar pe Milcov au înfiinţat o mare Mânăstire. E greu de speculat cum ar fi decurs istoria dacă, exact în acel moment, nu ar fi năvălit hoardele tătare...

Dar Flavia Teoc se concentrează asupra acestui episod: bătălia de pe dealul Criholm. O face nu numai din pasiune pentru istorie, ci şi pentru că viaţa ei şi a familiei se învârte în jurul acestui spaţiu de legendă: dealul şi satul de la poalele lui, Chiraleş.  Romanul ei nu are ca temă bătălia, nici perioada istorică (deşi, detaliile minuţioase, rezultat al unei documentări exhaustive, îi dă o aparenţă extrem de veridică!), ci chiar locul unde se împleteşte visul cu realitatea, Chiraleş, satul înfrânţilor care înving prin statornicie. Romanul este un fel de monografie a satului, în care bătălia de la 1068 marchează istoria întemeierii acestuia, dar întâmplările ulterioare sunt istoria recentă (amintirile din copilărie) şi mai ales realitatea zilei de azi.

Episodul „istoric”, dincolo de a crea pagini antrenante de „aventură”, schiţează coordonatele întemeierii satului. La acest act participă refugiaţi valahi, dar şi prizonieri maghiari, cumani şi pecenegi „negricioşi”, supravieţuitorii învinşi ai bătăliei şi chiar „germanici” – în fapt varegi (mercenari normanzi ai Împăratului bizantin). Pe toţi aceştia îi recunoaştem în localnicii moderni ai satului: români, maghiari, saşi şi chiar nomazi „negricioşi”...

Cum au putut ei supravieţui? Flavia ne spune: prin închiderea faţă de „străini”, prin păstrarea geloasă a propriei fiinţe împotriva „veniţilor” – dar şi prin spiritul comunitar care îi făce să sară în ajutorul membrului colectivităţii aflat în nevoie, indiferent de apartenenţa lui etnică. Străinii au o singură şansă să se integreze comunităţii: să îşi dovedească aparteneţa „în spirit” faţă de sat. De aceea Flavia, „străina” care a copilărit pe uliţele Chiraleşului, s-a jucat pe Dealul Popalăi, se întoarce în sat pentru a trage sevă în vederea unor încercări, transformă romanul într-un fel de document personal prin care îşi dovedeşte apartenenţa „în spirit”. Faptul că ei i se dezvăluie una din „mărturiile istorice” care îşi găseşte locul în Muzeu, e dovada că a fost acceptată.

O lectură incitantă, în care o însoţim pe Flavia în drumul ei de descoperire şi afirmare de sine, romanul Kyrie Lex este un exemplu că o poetă poate avea valenţe de mare povestitor şi prozator. De aceea romanul a fost întâmpinat de critici elogioase. Eu nu fac altceva decât să consemnez impresiile în urma lecturării lui. Mai mult, m-au făcut să mă întorc spre „gugăl” să aflu mai multe lucruri despre eroii romanului. Un singur lucru nu mi s-a lămurit: numele satului vine de la acest adagio folosit drept titlu, Kyrie Lex (Legea lui Dumnezeu), sau, mai prozaic, de la Kiraly Lex (Legea Regelui – în maghiara feudală) – foarte probabil un act de donaţie a teritoriului către cei ce au pus bazele satului.

Chiraleş. Un loc în inima Ardealului, a Flaviei Teoc şi, de ce nu, a cititorului.