Cetatea Lystrei se afla la vreo 50 km sud-vest de Iconium. Nu s-ar fi ştiut unde anume, dacă nu s-ar fi descoperit o piatră cu dedicaţie (aflată azi în Muzeul din Konya) pe care apare numele „Lustra". În apropierea satului Hatunsaray („Palatul Sultanei") se găseşte un „mount" (deal cu ruine) în care nici un hârleţ de arheolog nu s-a înfipt încă.

În mod normal, 50km (30 mile) se străbăteau într-o zi de marş forţat. Nu ştim însă la ce oră au părăsit Pavel şi Barnaba Iconium, deci e posibil ca ei să fi dormit o noapte pe drum şi să fi intrat în cetate înainte de amiază. Acolo are imediat loc întâmplarea amintită în Fapte: Pavel, văzând un „olog din naştere, care nu umblase niciodată", care îl asculta „şi avea credinţă", i-a poruncit să se scoale şi să meargă. Asta a avut un efect neaşteptat, comic pentru cititori: locuitorii cetăţii au început să se închine celor doi ca unor zei, crezând că Barnaba este Jupiter iar Pavel, Mercur, mesagerul zeilor. Preoţii se pregăteau să le aducă jertfe de ghirlande şi boi în Templul lui Zeus (şi August?) care se afla lângă porţi - când cei doi şi-au rupt veşmintele (semn de mare groază în faţa blasfemiei), refuzând „cinstea"...

Poate că Faptele are în vedere o poveste-tradiţie locală în Lycaonia: se povesteşte că aici Zeus şi Hermes au tras peste noapte la bătrânii Baucis şi Philemon, care le-au oferit din puţinul avut. Drept răsplată, Zeus le-a poruncit să urce pe muntele din preajmă. Când au ajuns în vârf au văzut întreg ţinutul inundat („potopul"). Casa lor a fost transformată în templu, în care cei doi au slujit ca preoţi până la moarte. Povestea ne este spusă de Ovidiu în Metamorfoze.

Oricum, întâmplarea cu ologul are rostul doar de a-i atribui lui Pavel o „minune". Nu numai că este copiată după „minunile" lui Iisus, dar nu are sens. Chiar dacă Pavel avea puterea de a alunga „dracii" (vindecând boala), un om care nu a mers niciodată nu va putea merge imediat! Trebuie mai întâi să înveţe să meargă. Asta o ştie oricine. Chiar şi un atlet, dacă stă în pat luni de zile în urma unui accident, are nevoie de săptămâni să reînveţe să meargă. Pur şi simplu muschii „uită" mecanismul mersului.

Dar lucrurile se derulează cumva similar ca în celelalte două cetăţi. Când să apuce Pavel să încreştineze nişte oameni, s-a trezit cu o delegaţie de Iudei din Antiohia şi Iconium, care a stărnit populaţia. Cei care doar cu o clipă mai înainte erau gata să li se închine ca unor zei, au aruncat cu pietre în Pavel! Acest fapt este iarăşi greu de crezut. Din Antiohia este drum de 150 km, mai bine de 5 zile de mers. Ce i-a făcut pe Iudei să îl urmărească pe Pavel? Doar „gelozia"? Avuseseră interes să îl vadă plecat din cetatea lor, dar e greu de crezut că şi-au părăsit familiile şi afacerile şi au pornit pe coclauri în urmărirea lui Pavel...

Mai mult, e greu de presupus că, atunci când Pavel a fugit din Iconium, a lăsat vorbă că poate fi găsit în Lystra. De fapt, este o creştere dramatică a acţiunii: la Antiohia au fost alungaţi, la Iconium ameninţaţi de ucidere cu pietre, la Lystra chiar bătuţi cu pietre. De Barnaba se pare că nu s-au atins. Iarăşi, Neamurile din Lystra, care nu erau evrei, sunt prezentaţi aplicând o pedeapsă specific evreiască (sau permiţând Iudeilor să o aplice unor vizitatori străini). Pavel, târât afară din cetate (crezut mort) se pare că nu a avut mult de suferit. Mai mult, se pare că s-a întors fără probleme în cetate şi a plecat abia a doua zi dimineaţă. Oare cei din cetate nu l-au văzut pe „mort" întorcându-se? Nu le-a păsat? I-a orbit „îngerul"? Ei, asta este adevărata „minune", nu cea cu ologul!

Se pare totuşi că cei doi nu au plecat chiar imediat. „Faptele" vorbeşte mai târziu că în Lystra au fost totuşi câţiva care au crezut, mai ales o femeie numită Eunice, evreică măritată cu un grec, al cărei fiu, Timotei, va fi luat de Pavel ca ucenic în a doua călătorie, când a revenit în Lystra. Sau poate că ea a devenit creştină doar la întoarcerea lui Pavel din Derbe? Faptele nu spune nimic. Putem doar înţelege că Pavel nu şi-a temut deloc viaţa în Lystra. Poate că, toată întâmplarea descrisă în Fapte porneşte de la fragmentul din 2 Corintieni, în care scrie „o dată am fost împroşcat cu pietre". Dar poate este o exagerare - în aceeaşi frază Pavel spune că „o noapte şi o zi am fost pe fundul mării"...

În legătură cu Timotei întâlnim un alt fapt curios. Înainte să fi plecat în a doua călătorie, deci cu câteva luni înainte de a-l lua ucenic pe tânărul din Lystra, Pavel scrisese scrisoarea „către Galateni" în care tuna şi fulgera împotriva „tăierii împrejur". Zicea el că a accepta acest obicei e ca şi când l-ai respinge pe Iisus! Şi ce face el, înainte să plece cu Timotei mai departe? Îl taie împrejur. Asta, zice Faptele, „din pricina Iudeilor care erau în acele locuri, căci toţi ştiau că tatăl lui (a lui Timotei) era Grec." Adică, Pavel ar fi încălcat propria Evanghelie doar pentru că „Iudeii din acele părţi" îl ştiau pe Timotei fiu de grec? Şi ce dacă? Pavel avea de gând să plece la mii de kilometri de „acele locuri". Să viziteze şi să înfiinţeze biserici după propria lui evanghelie, în care tăierea împrejur nu îşi avea locul.

Dar Faptele spune în continuare că, în drumul lui, Pavel „învăţa pe fraţi să păzească hotărârile apostolilor şi presbiterilor din Ierusalim." Poate că hotărârile Adunării de la Ierusalim au fost altele decât cele menţionate în Fapte (şi scrisori)? Că de fapt se cerea Neamurilor să facă legământ cu Dumnezeu prin circumciziune - iar Pavel trebuise să se supună acestei hotărâri? Azi e greu de ştiut ce s-a hotărât la Ierusalim în 49 AD, tot ce ştim e prezentat (probabil partinic) de Pavel şi de autorul Faptelor, în mod evident unul din ucenicii lui.

Vizita la Lystra (Hatunsaray) nu se justifică, decât dacă, aşa cum a fost în cazul meu, faci o călătorie de documentare. Poate că lucrurile se vor schimba în deceniile viitoare, dacă vreun arheolog va găsi fonduri să facă săpături la Lystra.