- Şi... domnule profesor, cum a fost cu mărirea salariului?
- „Domnule profesor doctor" - a ţinut să se prezinte singur, profitând de faptul că gazda întâmpina în uşă alţi invitaţi. Participam la una din agapele prin care gazda, bunul meu prieten, încerca să mă introducă în „lumea bună" a oraşului. În general, succesul lor a fost relativ: după ce invitaţii îşi astâmpărau curiozitatea stârnită de întâlnirea cu un „fost diasporean", realitatea de ucenic jurnalist (sau viceversa) îi făcea să mă uite repede.
- Dom'le, nu se mai termină odată cu povestea aia? De parcă ar fi fost prima şi singura mărire de salarii... Au mai fost? mă întrebă privindu-mă acuzator, de parcă eu promisesem respectivele măriri salariale.
- Au mai fost... am acceptat cam nesigur. Cred. Ştiţi, eu de-abia am venit...
- Da, da... Dar ştim că voi, de pe-acolo, citiţi toate prostiile de ziare. Mai ales o anumită parte a presei...
- Asta a zis-o şi Iliescu, mă arăt eu „citit".
- Da, şi bine a zis-o! Toţi sunt cumpăraţi, dom'le! Sau îi roade invidia... Asta e.
- Aş zice că printre ei nu prea sunt profesori...
- Ţi-am zis, nişte prăpădiţi! Se preface că nu-mi vede prietenul - el însuşi jurnalist şi profesor.
- Credeţi că măsura a fost oportună? - mă întorc eu la subiectul care, se pare, nu face mare plăcere „profesorului doctor".
- Dom'le, a fost o restituire. Mult prea mult timp, şcoala românească a fost neglijată. Au început să se vadă rezultatele...
- Proaste.
- Dom'le, să nu punem etichete. Mai curând... neconcludente. Da, ăsta e cuvântul!
- Adică, pot fi şi bune?
- Ce, nu mai avem olimpici medaliaţi? Specialiştii români nu mai sunt căutaţi pe aiurea?
- Mai sunt, mai sunt, am recunoscut eu. Unii chiar îşi fac meseria...
- Păi, vezi? Să nu aruncăm cu piatra, dom'le!...
Între timp ni s-au alăturat şi ceilalţi convivi: doi profesori cu soţiile.
- Deci, credeţi că mărirea salariilor profesorilor va face ca rezultatele să fie mai... concludente?
- Nu putem decât spera, dom'le! În ultimii ani meseria de profesor a ajuns una oropsită. Nimeni nu mai vrea să fie profesor!
- Nimeni? m-am mirat eu, privind în jur. Toţi cei prezenţi erau profesori, mai puţin eu, ucenicul...
- Un fel de a vorbi, zise profesorul Comănescu-Bârlad.
- Desigur, unii trebuie să ne jertfim, îl completează Gumescu, în chicotelile nevesti-sii.
- Dom'le, zice proful doctor, e până la urmă o pită, trebuie să recunosc.Mai ales când o poţi completa. Mai o meditaţie, mai un masterat, mai o diplomă...
- Daţi meditaţii? am întrebat eu naiv, în râsul celor prezenţi.
- Dragă, eşti un dulce! Ori aşa erai dinainte de-a pleca, ori te-a prostit Canada. Cum o să dau meditaţii? Eu sunt parlamentar... În fine, am fost.
- A fost în trei legislaturi - mi-l laudă proful Gumescu.
- Are un simţ al naibii! îşi arată admiraţia şi domnul profesor Bârlad. A sărit de trei ori în barca celor câştigători, taman la timp!
- Şi-acum? mă leg eu de cuvântul „fost".
- Nişte loaze, dom'le! Habar nu au avut ce înseamnă uninominalul!
- Griguţă, nici eu nu am înţeles, mărturisi nevasta lui Bârlad. Nu mai ştiam nici eu dacă erai pe lista pesedeului, sau trecuseşi la penelişti...
- Ai văzut dom'le, ce au făcut cu uninominalul ăsta?! Trebuia să mai lăsăm să treacă vreo patru ani...
- Măcar patru, Griguţă! Măcar patru! Până atunci reuşeam să ne orientăm...
- Deci, acum o să fii pensionar? Nu e rău...
- Pensionar, pe naiba! Cine poate trăi din treizeci şi cinci de milioane? Dom'le, unii români sunt cu adevărat săraci! Te rog să mă crezi! Nici măcar o mie de euroi...
- Griguţă dragă, îl contrazise doamna Gumescu, dar eu n-am decât douăzeci şi cinci de milioane... Cum de mă descurc?
- Ei, de unde să ştiu eu cum? Mai aduce şi bărbatu-tău, iar tu nu stai în salariu, nu?
- Păi, nu stau. Cum ziceai: cine se poate descurca cu doar douăzeci şi cinci de milioane? Numai în vacanţa de shopping am lăsat cinci mii de euroi! De unde?
- Las' că m-am gândit şi la tine când am ridicat mâna.
- Mâna aţi ridicat, dar banii când ni-i daţi? Vreţi să ieşim iarăşi în stradă?
- Acum ieşim împreună, o asigură Griguţă, fostul. Nu mai sunt parlamentar, pot să mă dau cu poporul. Poate intru şi în sindicat, nu?
- Să intri, Griguţă, să intri! Că neghiobii ăştia de s-au ales nu-şi văd decât de interesul lor, de-ţi e şi scârbă!
- Păi, domnule Griguţă - dacă-mi permiteţi să vă spun aşa...
- „Domnule doctor Griguţă"...
- ...aşa, domnule doctor, am auzit că guvernul e în deep kaka, vorba canadianului. Nu mai are bani la buget...
- Căcat, dom'le! Ascultă la mine: că-cat! Dacă-i dă pe tot felul de prostii?! Dacă ne alegeau loazele pe noi, am fi dat banii până acum!
- Au ieşit şi alţi bugetari după bani. Şi pensionarii...
- Pe boşorogi îi puteam lăsa până mai încolo. Tot nu sunt alegeri până-n doişpe. Băsescu n-are decât să piardă alegerile de anul ăsta.
- Hă-hă-hă! se bagă în dicuţie Bârlad, râzând marinăreşte. Oricum, el e de vină! Dar să vezi cum îl votează loazele...
- Sunt bani, dom'le, revine în forţă fostul. Totul e să ştii priorităţile!
- Zicea... Vosganian dacă nu mă-nşel... că se duc toţi banii de dezvoltare: nexam şcoli, nexam laboratoare, în unele şcoli, nexam bude...
- Priorităţile, dom'le! Ce îţi trebuie şcoli, dacă nu ai profesori? Şi cine naiba se mai face profesor, dacă nu-i dai bani? Mai bine la căpşuni!
- Sau parlamentar!... mă scap eu.
- Mda!
- Oricum, domniile voastre sunteţi profesori.
- Suntem, suntem... Dar cu noi e altceva. Ne-am tocit ani de zile coatele pe băncile şcolii.
- Grigută, îi zise încetişor Gumescu, nu exagera.
- Ba exagerez, dragă, exagerez! Zi, nu-i aşa?
- Păi, nici în facultate nu am prea dat pe acolo...
- Da' ce, Băsescu dădea? Toţi au chiulit, dom'le! Crezi că Eminescu nu chiulea? Ăla nici liceu n-avea! Şi chiar popa ăsta...
- Creangă... îi şopti nevasta lui Bârlad.
- Da, Creangă... trăgea după ciori. Crezi că trăgea din bancă, pe geam? Chiuleau, dom'le! În plus, eu n-am chiulit - eram în partid încă de pe atunci!
- Într-unul din partide...
- Aşa. Pe urmă masteratul, doctoratul... crezi că a fost uşor? Pe atunci nu-mi mai toceam coatele la şcoală, ci în Parlament.
- Păi, dom'le, zise Gumescu, până şi poliţaiul din colţ are doctorat! Măcar un master, ceva. Toţi s-au făcut avocaţi.
- Şi-acum veţi fi profesor, nu?
- Da, dom'le, ca şi până acum. Că iau pensie doar ca parlamentar. Am normă dublă la Universitate...
- Normă dublă? mă mir eu ca prostul. Nu-i prea greu? Şi parlamentar, pe deasupra!...
- Ce putem face? zice Fostul, modest. Dacă ţara o cere...
- Cine poate, oase roade, zise Bârlad, cam invidios.
- Da', chiar normă dublă? Credeam că profesorii abia au timp să-şi facă o normă: referate, seminare, lucrări - sunteţi doctor, nu?
- Sunt, desigur... Şi ceilalţi sunt - arată către grupul de la masă cu un gest neglijabil. Altfel, nu ar avea catedră.
- Păi, domnule Bârlad...
- Comănescu-Bârlad!
- Aşa... dumneata, ai normă dublă?
- Ar vrea el, comentă acid, nevastă-sa. Dar îl taie şeful lui, că are pile mai mari.
- Dar aţi avea timp de două norme?
- Timp îşi mai face şi omul...
- Dragă, îmi eşti simpatic! Hai, să-ţi explic: la marile universităţi e greu. Concurenţă mare... Stau partidele pe ele precum căpuşele. Dar omul deştept găseşte soluţii.
Ceilalţi profi îşi băgară capul între umeri. Deh! Se pare că ei nu prea erau deştepţi...
- Uite, de exemplu, eu. Ce-mi trebuie Universitatea Cuza? O normă, şi aia la concurenţă cu tot felul de consilieri şi preşedinţi... Nu e mai bine la Popescu?
- Popescu?
- Popescu-Urlaţi...
- Din Urlaţi?
- Ei, aş! - din Urlaţi. Nu, dragă! La munte. La aer curat, pădure...
- Ecologică?
- Nuuu, frate. Studii Europene.
- Ce-s alea?
- N-are rost să intru în amănunte... („Nici  nu le-ar şti", îmi şopteşte prietenul)
- Acest tip din Urlaţi a fost prin Europa?
- Sigur că da! A şi făcut bani. Aşa că îi învăţăm pe cei deştepţi cum să facă bani. Le dăm şi diplome de masters, doctori...
- Aha, picep eu. Asta îi ajută să facă bani...
- Păi, nu? Dacă vor diplome, de ce să nu le dăm? Toată lumea e mulţumită.
- Aşa. Şi pentru că e cerere mare, lucraţi şi două norme...
- Ai văzut că pricepuşi? Da, dom'le, lucrurile sunt simple.
- Şi pe la cursuri când treceţi?
- N-am trecut nici în facultate, n-ai auzit? îmi zice Fostul în hohotele celorlalţi. E departe, drăguţă, mânci o pâine până acolo - şi mie nu-mi place pâinea, că balonează! Ceilalţi hohotesc mai departe, nevestele chicotesc.
- Ziceaţi că mâncaţi şi dumneavoastră o pâine...
- Oh, da! Desigur... Dar numai dacă e albă  şi doar când o tai eu! Ha-ha-ha!
- Parcă ziceau că mărirea salariului se va face corelat cu rezultatele... că fără investiţii... ioc!clase... ioc!laboratoare - în unele cazuri, ioc!bude. Cum creşte eficienţa şcolii româneşti? Doar cu profesori bine plătiţi? Credeţi că de mâine, primind mai mulţi bani, profii vor deveni mai responsabili?
- Dom'le, lasă vorbele mari Şi noi le ştim, le ştim cu toţii. Or fi bune în Canada. Ţi-am spus: priorităţile! Lucrurile se vor rezolva de la sine. Dacă nu... înseamnă că nu trebuia să se rezolve...
- Şi dacă noul Parlament va vota o astfel de lege?
- Nu se există! Ce, printre ei nu vor mai fi profesori? Şi încă cum!Dacă pe vremea mea eram doar 64 de profesori, acum sunt 89! Or să facă pe naiba în zece şi banii îi vor da!
- Dacă nu îşi vor da mai întâi peşcheşuri... se arătă Bârladul neîncrezător, ca omul păţit.
- Lasă dom'le, că mai sunt destui din cei vechi...Vor şti ei cum să tragă sforile. Mai o remaniere, mai o schimbare de Guvern...Vor arunca cu ouă în Marinel. Banii se dau, îţi zic eu! Am eu antenele mele - îşi bătu cu degetul nara dreaptă. Nu se vor face investiţii în şcoli - ei, şi ce? Tot nu bagă nimeni de seamă, decât pe întâi septembrie... O să mai dea Nuţica cu mopul... trece anul! Las' c-o să trăim bine! încheie el peroraţia în râsul general.
Eu îmi iau rămas bun. Nu de alta, dar trebuie să transcriu înregistrarea de pe reportofon.

A doua zi, Şeful mă întreabă:
- Ce e asta? Bă! Tu vrei să bagi ziarul la apă? Da' autorizaţie să înregistrezi, ai avut? Permisiunea domnului profesor să publici, ai? Şi-apoi, ce-ţi veni să te iei de profesori?
Drace! Uitasem că şeful e lector la o universitate obscură şi că nevastă-sa e profă şi ea... De fapt, îmi  zic eu luminat, ce nu mi-aş lua şi eu un masterat? Apoi o diplomă de doctor... Decât salariul de prăpădit de „ucenic", nu mai bine cel de „prof"? Mai ales, după ce Guvernul începe să-l dea mărit...