Orice vizitator al Turciei va trece inevitabil prin Istanbul. Chiar dacă intenţia lui este să meargă în Anatolia. Desigur, depinde de el să şi viziteze oraşul - dar pentru asta sunt necesare măcar patru zile pline!

Majoritatea românilor nu se încurcă vizitând moschei. Pentru ei e suficient Bazarul. Sosesc cu autobuzul în Laleli, pe Buyuk Raşid Paşa Cadesi (ciadesi = stradă), unde e sediul companiei de autobuze care asigură transportul dinspre şi înspre Europa de Est (România, Moldova, Ucraina), se cazează la unul din micile şi ieftinele hoteluri de alături şi pe urmă pornesc spre Bazar, pe Strada Ienicerilor (Yeniceriler Cadesi). Nu ştiu dacă apucă să vadă pe drum frumoasă geamie „barocă" Laleli, sau ruinele Forumului lui Teodosie, sau chiar să viziteze Piaţa Beyazid... E posibil ca unii să coboare până la Sf. Sofia (nu sună bine să spună că nu au vizitat-o...)

Istanbulul este o metropolă. Are peste opt milioane locuitori, majoritatea trăind în cartierele noi, cu blocuri. Ei da, bine ar fi dacă şi cartierele româneşti de cutii de chibrituri ar arăta atâta inventivitate! Şi e păcat, că arhitecţii români nu sunt deloc lipsiţi de har... Circulaţia este, ca şi în Bucureşti, o problemă, mai ales în părţile vechi ale oraşului, cu străduţe înguste gâtuite de dughene... Se circulă, ca şi la Bucureşti, haotic, mai nimeni nu respectă legea... Iar locurile de parcare sunt, probabil, chiar mai rare ca la Bucureşti. În schimb, au o reţea foarte bună de autobuze, dolmuş-uri („maxi-taxi") şi taxiuri, iar Metroul leagă aeroportul de zone importante ale oraşului. Sunt, de asemenea, două linii de tramvai, una spre Centrul Vechi, cealaltă spre Taksim, peste Cornul de Aur. Şi o mulţime de turci folosesc scuterul, motoreta şi motocicleta (mai puţin bicicleta).

De pe timpul lui Constantin cel Mare, Istanbulul a fost capitală - până când Ataturk a mutat capitala la Ankara. Mai întâi a Împeriului Roman, apoi al Imperiului Roman de Răsărit, apoi a Bizanţului, apoi a Regatului Latin şi iarăşi a Imperiului Bizantin, acum redus la „Rumelia", şi, după Cucerire (turcii nu spun niciodată „Căderea Constantinopolului", ci „Cucerirea" lui), în 1453, a Imperiului Otoman. Dar, pe când împăratul punea bazele Noii Rome, Bizantium avea deja o istorie de peste o mie de ani!

Nu se păstrează multe mărturii ale acestei existenţe bi-milenare, atât datorită faptului că oraşul este situat în zonă seismică, cât mai ales a nevoii de a face loc dezvoltării. Oraşul s-a căţărat pe sine însuşi de nenumărate ori. Dar ceva tot a mai rămas - şi azi face bucuria vizitatorilor. Istanbulul este o destinaţie de prim ordin a turiştilor din întreaga lume şi doar străbătând străzile oraşului îţi dai cel mai bine seama de acest adevăr.

În general, Istanbulul turistic este împărţit în patru zone: Cartierul Vechi (la sud de Corn), Beyoglu (numită de noi Galata), Zona Bazarului şi Zona Îndepărtată. Turiştii care se mulţumesc cu condiţii mai modeste de cazare, aşa-zişii „rucsăcari", se duc aţă în Cartierul Vechi, unde găsesc multe cămine, pensiuni, hoteluri ieftine - şi unde sunt principalele obiective de vizitat din Istanbul. Accesul este facil şi relativ rapid: din Aeroport se ia metroul până la capătul tramvaiului (din păcate, nu îmi mai amintesc numele staţiei, cred că e a cincea de la aeroport; puteţi întreba când cumpăraţi fise/jetoane pentru metrou). Tramvaiul duce direct în Sultanahmet, centrul vechi al oraşului şi mai departe, în Eminonu, pe malul Cornului de Aur. De aici, alt metrou duce sus la piaţa Taksim.

Metroul îşi are capătul la Aksaray (pe unde trece şi tramvaiul şi e o staţie importantă de autobuze în toate direcţiile), dar după un ocol imposibil de vreo 40-50 min. Altă alternativă este să luaţi shuttle Havaş care vă duce, cu o oprire la Aksaray, direct la Taksim. Galata, mai ales zona pieţii Taksim, este zona turiştilor europeni şi americani, sosind cu tururi organizate. Acolo sunt mai toate hotelurile de lux, în frunte cu Marriot şi faimosul Pera Palas Hotel. Imposibil de scumpe, departe de zonele de interes - dar da, multe cu o panoramă de vis, deservite de restaurante de lux cu mâncăruri internaţionale (unde se cere cod al îmbrăcămintei!), cu multe baruri şi discoteci... Dar puţin altceva. Totuşi, eu îmi încep călătoria de aici, tocmai pentru că sunt mai puţine locuri de interes.