Părăsind satul Gulubahce, aflat la poalele muntelui pe care se găsesc ruinele cetăţii Priene, porneşti spre sud tăind câmpia mănoasă a Meandrului (Buyuk Menderes în turceşte). Faptul că aici, în Antichitate, era golful Egeii pare de necrezut - câmpia se întinde la nesfârşit! Doar în spate abruptul muntelui Mykale îţi arată până unde se întindea marea. La un moment dat, după vreo 20 km, încep să apară petece de mlaştină şi, apoi, albia râului. Este mărginit de stuf, aşa că doar de pe pod ai o vedere a luciului de apă. În continuare, până acolo unde drumul spre Miletul (bine marcat) se desprinde spre est, câmpia este plată şi acoperită de tufe de ierburi care indică pânza apei la suprafaţă.

Primul lucru pe care îl vezi când ajungi la Milet este Teatrul Mare. La început crezi că este un deal, poate cu o râpă ca şi Mykale deasupra cetăţii Priene - dar apoi începi să discerni gradenele. Personal nu am văzut un teatru atât de mare - nici măcar un stadion atât de mare! Da, sunt stadioane moderne imense, care pot aduna 70-80 de mii de spectatori - dar teatrul din Miletus putea aduna 25 de mii pe un sector de o treime de cerc!

Probabil aşa l-a văzut şi Pavel, la sosirea în Port. Spre sfârşitul celei de-a 3-a călătorii, în drum spre Ierusalim, Pavel a făcut un popas în marele port al antichităţii, Milet.În acel moment cetatea avea mai bine de o mie de ani vechime, fiind întemeiată de un erou grec ionian - zic legendele. Construită pe un promontoriu înconjurat din trei parţi de apele Eegeei, a avut trei porturi generoase şi bine păzite, devenind cel mai mare port grec. De aici au plecat în timp nenumărate grupuri de colonizatori, care au întemeiat colonii din nord, de pe malul Mării Negre, până în vest, în Grecia Mare şi Iberia... A fost liderul Ligii Ioniene, care cuprindea 12 cetăţi greceşti din Ionia şi era cel mai mare port al Ligii. Dar Meandru, marele râu care probabil a atras, prin lunca lui mănoasă, coloniştii în aceste locuri, s-a dovedit a fi blestemul cetăţii. Nestatornic în albia sa, „meandrând" prin luncă, a colmatat pe rând fiecare port astfel că, după 1400 de ani de supremaţie, cetatea a fost părăsită definitiv. Acum există un sat la câţiva kilometri - dar malul mării este la 14 Km! Câmpia nu este o mlaştină doar datorită lucrărilor intense de îndiguire-irigaţie, care o transformă în bărăgan mănos. Când a sosit Pavel în Milet, cetatea rămăsese deja la doar două porturi...

E foarte interesant de găsit un răspuns la întrebarea: de ce s-a oprit Pavel în Milet? Să reamintim puţin întâmplările celei de-a 3-a călătorii misionare. După ce a străbătut toată Anatolia pe jos, din Siria prin Tars, Galatia, Pisidia, Pamfilia şi Asia, apostolul a ajuns la Efes, ţinta călătoriei lui. Era prin 53-54 AD. În Efes a stat trei ani, înfiinţând o biserică a lui, cu ajutorul celor lăsaţi de el acolo, Priscilla şi Aquila. În acea perioadă a avut neplăceri cu biserica întemeiată de el cu câţiva ani înainte, la Corinth, vizitând-o (dacă luăm de bune afirmaţiile din scrisorile lui către Corinthieni, scrise la Efes) de două ori, pe corabie.

Dar, în urma zaverei argintarilor, Pavel porneşte spre Macedonia, mergând pe jos prin Smyrna şi Troas, apoi pe corabie la Philippi şi apoi, din nou pe jos, la Thesalonike.( Apoi, )de acolo, dă o fugă de câteva luni (vreo 2-3?) la Corinth. Se pare că de data asta ruptura cu biserica din Corinth e totală, pornind de la acuzaţia că şi-ar fi însuşit din banii strânşi pentru biserica din Ierusalim. Vrând să plece spre Ierusalim direct de la Corinth, nişte „Iudei" „îi pun curse" - aşa că el se reîntoarce la Thesalonike. De data asta fiecare biserică trimite colecta prin propriul ei sol, şi nu prin Pavel. Nu se ştie dacă asta este la cererea apostolului, pentru a-şi dovedi buna credinţă, sau o hotărâre a bisericilor. Astfel că de la Thesalonike porneşte un grup mai mare de creştini, luând o corabie spre Troas. Dar, din nou, Pavel preferă să meargă pe jos până la Philippi, de unde ia o corabie (de fapt, de la Neapolis) spre Troas, însoţit de data asta de „noi" (poate Lukas?).

La Troas serbează Ziua Azimilor (ajunul Paştelui), după care ceilalţi trimişi pornesc pe o corabie spre Ierusalim - doar Pavel merge din nou pe jos, de data asta până la Assos, drum de o zi spre sud din Troas, „pentru că el trebuia să facă drumul pe jos" (?). În Assos este luat pe corabie de ceilalţi. Ne putem întreba: de cine se ferea apostolul? E greu de crezut că „Iudeii" din Corinth îl urmăriseră până în Thesalonike şi Troas, să îi pună „curse"... Dar apoi se întâmplă un lucru şi mai straniu. După ce trece pe lângă Chios şi opreşte peste noapte în Samos, Pavel decide să nu oprească la Ephesus „ca să nu piardă timpul în Asia, căci se grăbea ca, dacă îi va fi cu putinţă, să fie la Ierusalim de ziua Cincizecimii". Avea sens, drumul între Troas şi Ierusalim putea lua, în condiţii extrem de nefavorabile (altfel nu dura mai mult de zece zile pe corabie) cincizeci de zile, deci un stop la Efes putea întârzia sosirea la Ierusalim.

Totuşi, Pavel opreşte în Miletus şi de aici trimite vorbă presbiterilor din Efes să vină ei la Milet, să se întâlnească. Acum, distanţa dintre Milet şi Efes este de vreo 75 de kilometri, traversând doi munţi. Dacă solilor trimişi de Pavel le-a luat, probabil, două zile, prezbiterilor („bătrânilor") din Efes le-a luat pe puţin, patru. Cu o zi de pregătire, e posibil ca Pavel să fi pierdut o săptămână aşteptând în Milet. Asta când, dacă oprea în Efes, putea chema prezbiterii pe corabie să le spună ce avea să le spună, apoi pleca mai departe după câteva ore. De ce, deci, nu a oprit în Efes?

Unii cercetători creştini spun că poate s-a ferit să dea ochii cu argintarii. Lucrurile nu stau chiar aşa - după răscoală el nu a fost alungat, ci a plecat de bună voie. De fapt, autorităţile cetăţii îi ţinuseră partea, greu de crezut că avea să se teamă de ceva. Dar poate avea să se teamă de creştinii din Efes? Chemându-i pe prezbiteri, oameni din anturajul lui, la Milet, putea vorbi cu ei fără interferenţe din partea celorlalţi enoriaşi. Şi, din discursul care apare în Fapte, se pare că tot scopul chemării lor a fost să „îşi ia rămas bun". De fapt Pavel a atins trei subiecte. Primul, să le spună despre problemele pe care bănuieşte că le va întâmpina în Iudea, al doilea: să se justifice, să respingă acuzaţiile care i se aduceau (nu se spune precis care, dar se înţelege că nu a râvnit „la argintul, aurul şi hainele nimănui"; şi mai este o frază care nu prea poate fi explicată: că e „curat de sângele tuturor") şi, al treilea, să îi avertizeze împotriva celor (alţii) care vor încerca să tragă ucenicii de partea lor.

Aceste prorociri aveau să se împlinească. În Iudea avea să îl aştepte „lanţuri": după ce a fost judecat în faţa Soborului (e greu de înţeles dacă în faţa Sanhedrinului Templului, sau a soborului bisericii creştine din Ierusalim) a apelat la ajutorul romanilor şi a fost închis la Cesarea doi ani, după care a fost trimis la Roma. Când Faptele se încheie, în 62 AD, el trăieşte încă în domiciliu forţat în Capitală. Acuzaţiile împotriva lui se pare că au fost acceptate la Ierusalim, biserica de acolo a refuzat să primească banii adunaţi de Pavel - primind doar cei aduşi de trimişii bisericilor. Bisericile înfiinţate de Pavel l-au recunoscut ca întemeietor al lor abia mult mai târziu, dupa Războiul Iudeilor, când importanţa creştinismului iudaic trecuse, iar figura lui Pavel începuse să se ridice din nou (mai ales datorită învăţăturii adresate direct gentililor). La Efes nu a mai ajuns - decât dacă interpretările unor aluzii din scrisorile apocrife (atribuite lui) indică o ultimă vizită în Asia, între eliberarea lui în 62 şi executaţia lui în 64-66 AD.

Nu ni se spune dacă în săptămâna cât a stat să aştepte pe prezbiteri a ţinut vreo predică. E probabil să se fi ferit să fie văzut. Unii cercetători vorbesc despre posibilitatea ca acea corabie pe care se suise la Assos să nu fi oprit la Efes, mergând direct la Milet – dar atunci asta ar fi spus şi Faptele. Pe de altă parte, e posibil ca Milet să fi fost destinaţia acesteia, aici Pavel ar fi trebuit să o schimbe - şi să nu fi găsit niciuna care să plece mai curând. Ei se bazează pe faptul că, în final, Pavel a plecat pe o corabie la Patara şi acolo a schimbat-o cu alta spre Tir. Dar, trebuind să schimbe corabia în Milet (mai puţin de o zi de navigaţie spre sud), de ce nu s-a interesat de o alternativă în Efes, al doilea port ca mărime al Asiei, capitala Asiei de fapt? Probabil nu o să aflăm niciodată răspuns la aceste întrebări, Pavel şi autorul Faptelor scriind de pe o poziţie partinică...

Când Pavel a ajuns în cetatea Miletului, puţine din clădirile a căror ruine le vedem azi existau. Unul din porturi este complet acoperit de câmpie. Al doilea, o mlaştină în partea nord-vestică a promontoriului, este mărginită de ruinele celor două statui ce marcau intrarea în port, doi lei („Portul Leilor”) – dar e posibil ca ei să fie mai târzii. Marele teatru exista, dar era mult mai mic. Acum vedem cel lărgit de romani – este într-adevăr impresionant, cel mai mare teatru antic păstrat în afara Romei (după Coloseum). Mai este stadionul, la sud de teatru, elenistic, iar spre sud, Poarta Didymei. Probabil existau şi agorele, în forme reduse: Miletul avea trei Agore, două în partea estică (de Nord şi de Sud; Bouteulerionul între ele e mai recent) şi unul în vest, lângă stadion. Restul ruinelor reprezintă construcţii ce datează de pe timpul lui Marc Aureliu (Băile Faustinei, celelalte t(a)erme romane), dar şi din perioada bizantină. În zona Muzeului se păstrează ruine din perioada miceniană şi chiar minoică. Muzeul nu este prea interesant, mai tot ce era de valoare în sit este acum la British Museum... Mai există un caravanserai selgiucid, acum transformat în zonă comercială, şi o mică moschee din perioada de tranziţie selgiucidă-otomană, cu un interesant portic.

Miletus nu este o destinaţie în sine, dar merită văzut în turul organizat de mai toate agenţiile turistice din zonă, incluzând, alături de Milet, Priene şi Didyma. Acesta durează cel puţin o jumătate de zi (acum sunt făcute cam în grabă, fie pentru a se putea organiza două pe zi, fie pentru a se opri la vreun magazin de covoare sau ceramică...). Pentru cei ce aleg să petreacă un sejur la Altînkum, dincolo de Didyma, o excursie la Milet este una scurtă; poate fi făcută chiar şi cu bicicleta.