E un boschetar în faţa Gării. Îşi duce acolo existenţa de cîţiva ani. Nu îmi place de el, pute, e şi puţin idiot - dar nu fură (cel puţin aparent). Mai cară lăzi şi face mici servicii pentru buticurile de fast-food din zonă, în schimbul a oarece mîncare. Şi, dacă l-aş vedea într-o zi bătînd un copil, furînd, înjurînd, ar trebui sa îmi pară bine? Să spun: „tot nu îmi placea, treaba lui ce face”?

Sunt mulţi cei care susţin noua politică (a lui Crin - dar şi a PNL, prin acceptare), cea a „scopului care scuză mijloacele”. Cinică, dar mai curînd imorală. Şi exact ei sunt cei ce spun „ce va f..e grija?!” celor care, nu-i aşa, îl critică pe Crin şi nu iubesc PNL-ul. Inclusiv (sau mai ales) Tismăneanu, Mihăieş, Cărtărescu. În „gaşcă” şi-au găsit acum locul Tăriceanu, Orban, Vosganian şi, mai ales, Adriana Săftoiu, „oamenii lui Băsescu”... Cam greu îi găsesc loc lui Marius Oprea: prea e cunoscut ca anti-băsist, anti-securist şi anti-comunist, liberal convins. Aşa că nu îl prea pomenesc...

Chiar aşa, ce ne pasa nouă, celorlalţi, ce fac PNL-iştii? Ei ştiu cel mai bine ce este de folos partidului. Dacă nu ei, atunci precis Crin Antonescu, ultima speranţă a partidului. Speră ca prin el să ajungă, în sfîrşit, înapoi la ciolanul la care se dedulciseră pînă acum doi ani. Mai ales „cei din teritoriu”, principalii susţinători ai noului lider quasi-dictator al partidului liberal.

Personal consider că, de cînd „revoluţia bunului simţ” (e drept, lansată de o persoană care nu a avut niciodată bunul simţ al responsabilităţii) a fost un MARE fîs, nimic nu trebuie să ne mai mire. Dar una e să ştii că, într-adevăr, în politică, dragoste şi război scopul scuză orice mijloace, şi cu totul alta să ţi se declare asta în faţă, cinic. Măcar, în ţările democratice se păstrează o brumă de aparenţă morală. Se apelează la populisme, se machiază frumos adevărul gol-goluţ. O fi adevărat ce zice dl. Tismăneanu, că Peron ar fi declarat „Am două mîini, una stîngă şi una dreaptă; mă folosesc de fiecare, în funcţie de împrejurări” – dar el era preşedinte. Dictator, pe deasupra. Mîna stîngă rămîne însă stînga, iar dreapta dreaptă – alegătorii speră, se aşteaptă la o minimă decenţă a recunoaşterii ideologiei partidelor politice. Unde am ajunge dacă ele ar începe să schimbe politicile după cum bate interesul lor?

Ei da, în România aceasta se întîmplă deja, cam de multişor. Politicienii au acceptat de mult acest aspect al politicii dîmboviţene. Politicienii schimbau partidul nu pornind de la ideologie sau program, ci de la propriul lor interes. „Păsările călătoare” erau bine ştiute, acceptate, li se dădeau puteri şi colegii... Doar în ultima vreme au apărut termenul de „trădători” – acordat celor ce s-au apropiat de Băsescu (şi nu invers). Au fost şi partide care au schimbat masca din mers: PDL, de exemplu, fost partid democrat cu accente socialiste, înscris în Internaţionala Socialistă, a devenit democrat-liberal trecînd la Partidul Popular, adoptînd un program de austeritate mai curînd conservator... Dar toţi au ştiut să îşi îmbrace actele în aparenţe „morale”! E pentru prima dată cînd se renunţă la aparenţe.

Desigur, societatea românească pare pregătită pentru noua etapă. O mare majoritate a populaţiei a devenit cît se poate de cinică. E bine ce ne convine cel mai mult, ce ne aduce foloase imediate, personale. Modelele au devenit interlopii, inculţii, „tunarii”, curvele... Cei ce fac bani mulţi şi repede, „prin orice mijloace”. Cei ce nu pot, nu au decît să se văicărească... Deci, pentru ea, Crin nu este decît un „jmeker” care ştie să profite de ocazie. Are cojones. Boşorogii liberali cu nostalgii nu au decît să se dea la o parte! Scopul este unul: demiterea lui Băsescu, distrugerea PDL-ului! În acest scop, te faci frate cu dracu. Pe urmă, de-o fi nevoie, vom vedea cum e cu bunul simţ...

Oricum, nu Băsescu şi „portocalii” sunt în măsură să ne judece! Ce, ei nu au făcut compromisuri? Băsescu nu s-a întovărăşit cu Felix? Nu a apelat (pe ascuns, e drept) la ajutorul lui Vîntu? Nu a dus la guvernare socialiştii? El nu a fost tot un împuţit de informator ca şi Felix? De ce securiştii „ceilorlalţi” ar fi mai buni decît „ai noştri”? Cei ce folosesc aceste argumente se fac că nu observă că ei spun, într-un fel: dacă alţii au mîncat rahat, de ce ne interziceţi nouă să facem la fel?!

În acelaşi context, s-a recunoscut public cam pe unde stă deontologia Presei româneşti – cel puţin a unei mari părţi din ea. Tot atît de cinic, Crin Antonescu şi liberalii recunosc cum văd ei libertatea presei: „dreptul” angajaţilor de la televiziuni şi jurnale să laude „imparţial” anumite partide, anumite personaje. Şi să înjure, la fel de „imparţial”, adversarii politici. Desigur, acest lucru se ştie din momentul în care Felix şi-a pus, pentru prima dată, trustul Intact în slujba unor interse politice. Deontologic ar fi fost să se declare public „Intact – organul de presă al alianţei PSD-PC” Nu s-a făcut, toţi ne-am făcut că plouă, am acceptat ideea că bieţii jurnalişti de acolo au mîna liberă să spună ce cred ei că e drept, adevărat, bine pentru popor... Iată că în acest moment se recunoaşte: avem nevoie de Voiculescu pentru antenele lui! Lui Crin şi a susţinătorilor Alianţei nici măcar nu le-a trecut prin cap că acei jurnalişti „deontologi” ar avea poate alte opţiuni. Aşa cum membrii PNL care se împotrivesc ideilor Marelui Lider sunt invitaţi să îşi caute alt partid, probabil la fel se va proceda cu angajaţii ce se cred de capul lor: nu au decît să îşi caute de lucru în altă parte! Rămîne dezamăgirea că cei ce recunosc locul în care se află astăzi Presa românească şi doresc să profite de aceasta sunt exact „luptătorii” pentru libertatea presei...

Mai este un aspect. Sunt mulţi (din cei care nu susţin ideea Alianţei) care spun că nu era cazul. PNL nu trebuia decît să stea pe margine, aşteptînd ca în 2012 să culeagă rodul muncit de actuala guvernare. Într-un fel sau altul, PDL era terminat, plătea ura acumulată în popoulaţie datorită măsurilor de austeritate. Că se ieşea din criză datorită lor, cu atît mai bine... pentru viitoarea guvernare. Par logice aceste comentarii – dar nu pentru anti-băsişti. Ei, deşi „descifrează” în critici „teama portocaliilor” şi subliniază nivelul minim la care a ajuns respectivul partid, susţin totuşi oportunitatea Alianţei! Argumentul lor este: dar dacă România chiar iese din criză? Ce te faci dacă PDL-ul începe să crească în sondaje? Dacă populaţia uită anii grei, bucurîndu-se de rezultate (vorba fie între noi, roadele bune nu se vor vedea pînă în 2012...) La unii chiar sesizezi un fel de spaimă la gîndul că România ar putea scăpa de criză – datorită PDL-ului. Mai că ar prefera să stăm în criză pînă după alegeri, să nu fie surprize...

Probabil mai este un argument al urgenţei constituirii Alianţei, deşi ţinut cumva ascuns. Speranţa că Guvernul şi Preşedintele vor cădea înainte de termen. Poate chiar pînă în primăvară. Gîndul că vor trebui să aştepte încă doi ani, pînă la Alegeri, să acceadă la putere, îi umple de fiori pe politicienii Opoziţiei. Aşa că, „scopul justifică mijloacele”. Pentru asta, Crin acceptă să pupe pe frunte un securist notoriu, să cedeze o parte din judeţe şi locuri de parlamentar „partidului” tabacheră de studio, să piardă susţinători şi chiar membri ai PNL... Nevoia de a face barieră în faţa lui Dinu şi de a apărea seară de seară pe sticlă primează!

De ce totuşi mă preocupă subiectul? Recunosc, nu am fost niciodată un fan al PNL, indiferent de „aripi”. În 90 am susţinut ţărăniştii şi pe Raţiu. Încă de atunci nu mi-au inspirat încredere „liberali” de teapa lui Cîmpeanu, Patriciu, „Cartof”... deşi mă recunoşteam întrutotul în ideologia liberală. În Canada am observat însă că un partid liberal (neo-liberal?) este totuşi prea „socialist” pentru preferinţele mele. Prin politica promovată, PNL se încadrează în acelaşi trend. De fapt, Iliescu nu a greşit deloc caracterizîndu-l pe Antonescu drept „cel mai socialist liberal” – aşa cum nici Patriciu nu a greşit numindu-l „un socialist liberal”. Practic, alianţa cu PC nu este „împotriva naturii” aşa cum afirmă criticii, ci este una naturală: în PC poţi recunoaşte un partid „socialist liberal” (şi nicidecum Partidul Conservator antebelic – aşa cum încearcă să vehiculeze „istoricul” repetent...). Crin a venit acasă.

Dar mă preocupă mai ales pentru că îmi pasă, totuşi. Trebuie să mă bucur că un partid care nu-mi plăcea (din motive obiective), cu un lider pe care îl dispreţuiesc, dar de dreapta totuşi, încalcă cinic orice normă morală în vederea „marii victorii”? Speranţa mea (şi a multor români) este să asităm, în sfîrşit, la o „revoluţie a bunului simţ” atît în politică cît şi în societate. La o polarizare a forţelor de dreapta, liberale. Calea pe care a pornit PNL dovedeşte că speranţele au fost puse greşit în acest partid. Trebuie căutat în altă parte. Şi în niciun caz în PDL şi Băsescu!

De fapt, ceea ce mă înfioară nu este teama de noua alianţă, ci tristeţea de moarte a pierderii unei speranţe. E clar: în România ESTE NEVOIE de un partid curat, cu politicieni morali şi cu principii! Mai e nevoie de o dreaptă reală – poate asemănătoare Republicanilor americani sau Reformaţilor canadieni. Pe care nici PNL-ul şi nici PDL-ul nu le pot da. Mai mult ca oricînd, acum eşichierul politic românesc este polarizat spre centru stînga, iar Alianţa „stînga-dreapta şi pi şentru” va forma viitorul MARE Partid Unic. PDL-ul de centru (puţin stînga) va fi un partid minor (dacă va mai fi), UDMR-ul este o uniune pragmatică ce îşi vede doar de interesul maghiarilor - iar în dreapta va fi un mare vid. Nici Iliescu nu reuşise această „capodoperă”! Tot ce mai trebuie este ca Alianţa să înglobeze fărîmiţele securiste ale ţărăniştilor, partidul de stînga al „trădătorilor” şi partidul nebunului cu mîna în ghips. Şi atunci vom avea Partidul Unic Redivivus (PUR), sub conducerea securiştilor şi urmaşilor nomenclaturiştilor comunişti... Să avem, deja, şi un nou Dictator? În mod cert, acesta nu este... chiorul!