Priene este un interesant loc de vizitat. De obicei, este inclus în turul care duce turiştii din Kusadaşi, Selcuk, Bodrum, Marmaris, sau chiar Denizli-Pamukkale la „cele trei cetăţi", Priene-Milet-Didyma. Şi într-adevar, e păcat să ajungi în zonă fără să le vezi.

Priene a fost construit pe malul golfului în care se vărsa Meandrul, care pe atunci curgea nu departe de poalele muntelui Mykale. Astfel, cetatea profita de acropola formidabilă a muntelui, cu o cădere aproape vericală de peste 200m, portul la Egee şi valea Meandrului, devenind una din cele mai importante cetăţi a Ligii Ioniene - de fapt, locul unde Consiliul celor 12 cetăţi ale Ligii se întrunea anual. Acum râul curge la mai bine de 20 de km sud de ruine, iar marea nu se poate vedea, fiind la peste 14 km spre vest. De sus, de pe dealul pe care este situat situl, se poate vedea toată câmpia aluvionară, până spre promontoriul Miletului, iar Meandrul îşi justifică numele, „,meandrând" prin câmpie.

Situl este la câteva sute de metri, pe un drum îngust, neasfaltat, de micul sat Gulubahce. Sat turcesc cu case împrejmuite de grădini bine udate şi cultivate cu hărnicie. La o adică, sunt în sat câteva pensiuni şi bufete - deşi nu prea văd cine ar opri aici peste noapte. Oraşele mai mari Soke (14km), Aydin (70), Kusadaşi (55) - sau, spre sud, Altânkum-Yenihisar (40km), oferă multe pensiuni, hoteluri, restaurante - şi viaţă de noapte...

Peretele aproape vertical al muntelui Mykale cade până la Templul Demetrei - din care au rămas doar câteva coloane (reconstituite) - şi urmele cetăţii bizantine. Zidurile elenistice (refăcute de bizantini) ocolesc muntele şi platoul, oprindu-se deasupra râpii aproape imposibil de suit dinspre câmpie. La sud de Templu e teatrul, nu mare (cca 5000 locuri) dar bine păstrat. Mai la sud de Teatru era zona centrală a cetăţii, care cuprindea mica Agoră, Templul Athenei, un gymnasium roman, Bouleuterion (Casa Consiliului) şi Prytaneum - şi unde mai târziu s-a costruit o biserică bizantină. Încă mai la sud era marea Agoră, Altarul lui Zeus şi Palatul, iar chiar pe buza platformei, stadionul şi gymnasiumul elenistic. Lateral, spre vest, era Templul Cybelei şi Alexandrion - Templul lui Alexandru (Macedon). Mai exista, spre est, un Altar rotund al zeilor egipteni (Isis şi Sarapis). Toate acestea pe un grid de străduţe perfect perpendiculare, în ciuda terenului denivelat, proiectat de arhitectul milesian Hippodamos.

În general, locul e plin de turişti aduşi cu autocarul - dar când am ajuns eu acolo, în zori de zi (veneam direct de la Pamukkale, de unde plecasem pe la 6 şi oprisem doar la Laodykeia şi Aphrodisias), am fost aproape singur (mai era un cuplu de olandezi însoţiţi de un ghid; poate portarul; am înţeles că dacă îi laşi un bacşiş, îţi arată ruinele...). Era linişte, doar cântecul ciocârliei se auzea deasupra câmpiei, şi brunurile sitului contrastau plăcut cu verdele intens al câmpiei şi pinilor, verdele pal al măslinilor, griul rocilor şi albul marmurei. În ciuda liniştii, nu am văzut singurele vieţuitoare ale cetăţii, şerpii şi guşterii, ieşind la soare.