Turcii fac parte dintr-o mare familie de populaţii, trăind în centrul Asiei, în jurul lacului Aral. Alături de turci, din familia respectivă fac parte kirkizii, uigurii, kazacii, „turkmenii" rămaşi pe acele locuri, azarii, li multe altele. Sunt înrudiţi îndeaproape cu bulgarii şi ungurii, iar mai îndepărtat, cu mongolii şi populaţiile din taigaua Siberiei. Prin aceştia, chiar şi cu nativii americani.

Dar, probabil sub presiunea altor mişcări de popoare - poate cumanii, poate mongolii, mai multe triburi turcice a pornit spre sud şi vest. Califii Abasizi i-au folosit ca mercenari, până când unul din ele, Seljuk, a ocupat Persia mai întâi, apoi Mesopotamia (Bagdadul în 1055) şi Siria, până la Mediterana şi apoi spre nord vest în Anatolia. Aici au găsit pe bizantini, care reuşiseră să îi respingă pe urmaşii arabilor, dar după victoria la Mazinkert, turcii au ocupat toată Anatolia. Între 1035 si 1108 au format Marele Seljuk, un imperiu care îl înlocuia îndeaproape pe cel al Seleucizilor elenişti.

Probabil presiunea lor (şi căderea califatelor arabe) a făcut ca Europa să trimită cruciadele să „elibereze" Sfântul Mormânt. Luptele cu cavalerii cruciaţi a slăbit Marele Seljuk, care s-a fărâmiţat în câteva sultanate - între care, cel din Anatolia, cu capitala la Konya (fostl Iconium) a devenit Sultanatul de Rum. Toate aceste sultanate aveau să dipsara la mijlocul sec. 13, odată cu venirea mongolilor. În Anatolia aveau să fie înşocuite de mai multe beylikuri (emirate) - din care cel al lui Osman avea să îl înlocuiească definitiv.

Seljucii au fost un popor extrem de talentat. Încă de pe timpul Marelui Seljuk au avut în Omar Khayam un matematician şi poet de renume mondial. Au excelat în arhitectură, clădirile simplu decorate pe dinafară având porţi monumentale, extrem de frumos decorate. În interior au inventat decorarea cu faiantă - care va influenţa arta otomană. Îm construcţia moscheilor sunt influenţaţi la rândul lor de arabi, mai ales de sirienii din Damasc. Monumentele lor se pot întâlni mai ales în Konya, dar şi la Kayseri, Nigde şi Antalya, printre altele. Au ocupat şi Angura (Ankara), dar au avur probleme să o ţină, astfel că urmele lăsate de ei acolo sunt relativ modeste. Mai curând se pot întâlni la Iznik (Niceea), care a fost capitală provincială.