Din anumite motive pe care cu greu mi le pot explica acum, nu m-am putut imbia să vizitez oraşul Izmir. Este al treilea ca mărime în Turcia, după Istambul şi Ankara, cu mai bine de 2.5 milioane de locuitori. Un oraş modern, în multe privinţe european. Prin bulevardele largi, mărginite cu palmieri groşi şi înalţi, bănuiesc că seamănă mult cu vreun oraş din sudul Franţei. Dar m-am simţit străin acolo şi am preferat să plec spre alte destinaţii, iar la întarcere (am avut bilet return din Istambul către Izmir) am preferat să îmi prelungesc şederea în Selcuk.

Smyrna este un foarte vechi oraş - dar mult prea puţine lucruri s-au păstrat. În urma Primului Război Mondial, când Turcia se afla printre statele care pierduseră războiul, Grecia a atacat-o pentru a-şi recuceri Asia Mică. Afirmau grecii că acela este pământ grecesc, fusese locuit de greci mai bine de trei milenii... Au debarcat la Smyrna şi în câteva luni au cucerit mare parte din Anatolia. Au fost opriţi la Ankara de către Ataturk, şi în alte câteva luni erau aruncaţi în mare. Dar în 1921, armata greacă în retragere a distrus multe oraşe lcocuite în mare parte de populaţie greacă. Manissa şi mai ales Smyrna erau printre ele. Au dinamitat oraşul şi, ajutaţi şi de incendiul izbucnit, au distrus mai bine de 80% din clădiri... De aceea acum Izmir este un oraş modern, cu mult prea puţine urme ale istoriei multi-milenare.

Se pare că locul a fost locuit încă de la 3000 îHr, din perioada bornzului, alături de Efes şi Troia-Illium. Probabil Popoarele Mării au distrus localitatea pe la 1200, dar prin 1100 au sosit Eolienii, care au înfiinţart o cetate în fundul golfului, acolo unde azi e cartierul Beyrakli. Pe la 1000 a fost cucerit de Ionieni, care a transformat Smyrna în unul din cele mai importante cetăţi ale Ligii. Se afirmă că aici s-a născut marele Homer (alţii susţin ca s-a născut în Chios - şi alte aproape o duzină de locuri...). Dar pe la 600 a fost distrus de Lydieni şi a rămas aşa până când Alexandru a pus bazele unei noi cetăţi. De data asta, generalul lui Alexandru, Lisymachus, a construit-o pe muntele Pagus (azi, Kadifekale), întărind-o cu ziduri greu de cucerit. Zidurile stau şi acum în picioare, după ce au fost reparate de bizantini, apoi de selgiucizi, apoi de otomani...

De pe Mt. Pagus, cetatea s-a lărgit spre ţărmul Egeei. Acum acolo se află cea mai veche parte a oraşului - Konak. S-au păstrat o mică moschee, decorată cu faianţă de Kutahya, Turnul cu ceas (emblema oraşului) - construit însă la începututl sec. 20, şi câteva coloane din colonada Agorei romane. Casele din bazar şi de sub munte păstrează însă caracterul otoman din secolul trecut.Tot în Konak se află Muzeul de Arheologie - poate cel mai interesant loc de vizitat în Izmir.

După elenişti au sosit romanii, apoi bizantinii, apoi arabii, genovezii, selgiucizii, mongolii lui Tamerlan, cruciaţii, otomanii... Suleyman a declarat Smyrna oraş deschis comerţului cu europenii, prin primul contract comercial dintre Turcia şi un monarh europea (Francisc I al Franţei). Smyrna a devenit un oraş cosmopolit lcocuit de turci, arabi, greci, italieni, germani, francezi, spanioli, evrei, armeni... A căpătat un caracter tot mai pronunţat european, fiind numit de turci „Smyrna cea ghiaură". Şi pe urmă a venit focul...

Cred că ceea ce m-a făcut să renunţ la a-l mai vizita a fost dificultatea de a te orienta în el. Deşi principalele străzi (numite „cordoane") aleargă paralel cu malul mării din Alsancak, la Golf, până în Konak, faptul că au sensuri unice iar mulţimea de cercuri giratorii au o mulţime de ieşiri în direcţii complet necunoscute (marcate în turceşte), face un turist care nu cunoaşte oraşul şi copnduce o maşina închiriată (fără gps) să se învârtă la nesfârşit fără a ajunge undeva. Circulaţia este haotică şi a găsi un loc de parcare pare la fel de imposibil ca şi în Istanbul. Dacă nu aveţi un GPS, NU închiriaţi o maşină în Izmir! E mult mai simplu să luaţi un tren la Basmane, să vă cazaţi la una din pensiunile ieftine de peste drum de gară şi să bateţi cu pasul cordoanele şi faleza. Între Konak şi Piaţa Repunlicii, Centrul „modern", sunt vreo 3 km. Pe Kadifekale puteţi ajunge luând din Konak un autobuz - dar încercaţi să fiţi acolo la apus, când muezinii îşi fac chemarea de seară şi soarele se ascunde în apele Egeei.

Pavel a trecut măcar o dată prin Smyrna, în a treia călătorie în drum spre Troas şi Macedonia. Poate şi pe parcursul celor trei ani cât a locuit în Efes - din Efes la Smyrna sunt cam 80 km, 2 zile de mers. Dacă el a vizitat, într-adevăr, Pergamum, Thiatyra, Sardis - aşa precum bănuiesc eu -, Smyrna nu putea lipsi. Dar poate că şi-a trimis ucenicii, doar.

Iisus trimite, în Apocalipsă, o scrisoare „îngerului Bisericii din Smyrna". Ea zice:

„Iată ce zice Cel dintâi şi Cel de pe urmă, Cel ce a murit şi a înviat:

„Ştiu necazul tău şi sărăcia ta (dar eşti bogat), şi batjocurile din partea celor ce zic că sunt iudei şi nu sunt, ci sunt o sinagogă a Satanei. Nu te teme nicidecum de ce ai să suferi. Iată că diavolul o să arunce în temniţă pe unii din voi, ca să vă încerce. Şi veţi avea un necaz de zece zile. Fii credincios până la moarte, şi-ţi voi da cununa viaţii.

Cine are urechi de auzit să asculte ce zice Bisericilor Duhul: „ Cel ce va birui, nicidecum nu va fi vătămat de a doua moarte."

E greu de zis care a fost necazul cel „de zece zile". Nici ce suferinţe au suferit iudeii (creştini) din Smyrna. Cert este că ei se confruntau cu cei „care zic că sunt Iudei, dar nu sunt". Oare asta nu seamănă cu Pavel? El în mai toate scrisorile a subliniat naţionalitatea lui de Evreu (din neamul lui Beniamin), dar a cerut să se renunţe la Lege, la Torah, pentru un nou legământ prin Iisus. Poporul lui Dzeu, în învăţătura lui, nu erau iudeii, ci noii creştini. Şi, deci, aceştia puteau mânca orice carne ne-kosher, fără a păcătui - lucru de scârbă pentru un evreu. O evanghelie diferită de cea spusă de creştinii lui Iacob cel Drept, fratele lui Iisus, capul Bisericii din Ierusalim.

Dar din cele ce Pavel le-ar fi putut vedea în Smyrna, nimic nu mai este. Coloanele, lucind albe sub dealul Cetăţii, sunt mult mai târzii, pe când Pavel stătea el însuşi îm faţa Scaunului de Judecată...