Nu ştiu de când am început să pictez, dar prin clasa a 5-a, a 6-a, desenam portrete de artişti (actori de film, cântăreţi – dar şi pe Nichita Stănescu). Prin clasa a 8-a desenasem portetele colegilor mei, alături de multe peisaje şi naturi statice.

Nu m-a îndemnat nimeni, niciodată, să urmez o şcoală de artă, astfel că am absolvit secţia de real al liceului, alături de colegii mei din clasele primare. După o încercare nereuşită de a urma cursurile unui institut de artă, am devenit inginer şi cariera a fost în cu totul altă direcţie. Abia după ’83 m-am întors la vechea pasiune, pictura, mai întâi ca hobby, apoi urmând cursuri, câştigând premii, vânzând lucrări – în acest moment specializându-mă într-un institut de artă. Nu eşti niciodată prea bătrân pentru a te dedica pasiunii de-o viaţă! De câţiva ani o altă pasiune, scrisul, mă însoţeşte: scrisul. În şapte ani am scris opt cărţi şi zeci de articole, majoritatea publicate. Chiar dacă pictura va deveni principala mea activitate, scrisul nu mă va părăsi niciodată.

În pictură, mi-am cristalizat un stil propriu, deseori de neconfundat, care ar putea fi încadrat (eventual) în curentul neo-expresionist. Fără a mă rupe total de reprezentarea realităţii, dau culorii valoare de expresie. Deseori folosesc culori viguroase, pure, care îmbogăţesc (zic unii) canavaua de griuri colorate. Natura statică reprezintă mai curând un cadru care îndeamnă la meditaţie, la identificarea trăirilor, la îmbogăţirea spaţiului care ne înconjoară cu obiecte simple dar pline de semnificaţie.

Tema majoră care străbate ca un fir roşu creaţia mea, atât cea literară cât şi cea plastică, este comunicarea, care este deseori aleasă pentru a ascunde realitatea dar, atunci când e sinceră, ne îmbogăţeşte. Se spune că la început a fost Cuvântul – şi el ar trebui să ne însoţească paşii până în ultima clipă. Culoarea este deseori un cuvânt mai sincer şi mai adevărat. Totul este să ne deschidem sufletul la el.