...cu trenul din Franţa.” Aşa cântam pe vremea când eram copil, ba chiar adolescent. Da, pe atunci, „vacanţa” venea (şi) din Franţa. Şi din Germania, Scandinavia, Ţările de Jos. Numai americanii nu veneau... Să nu ne minţim, veneau în „vacanţă” cu (de obicei) trenul din Franţa, Germania etc. sărăntocii acelor ţări. Mai cu Club Mediteranee, mai cu Biedeker, sau mai ştiu eu ce club de vacanţă. Litoralul românesc avea avantajele lui: era mult mai cald decât cel european la Atlantic, fiind în acelaşi timp cu mult mai ieftin decât litoralul Mediteranei. În plus, atunci, oferta românească de hoteluri şi restaurante era superioară celor oferite de multe alte ţări – inclusiv Bulgaria şi Grecia, de exemplu. Aşa că, sărăntocii „capitalişti” se simţeau bine merci pe plajele româneşti, care atunci abia începeau să „pută”.

Ei, dar vremea a trecut. Lucrurile în România au început să „pută” din ce în ce mai tare. Investiţiile secaseră, puzderia de hoteluri se învechea, serviciile erau tot mai proaste, plajele (şi marea) tot mai poluate... Marile reţele de tour-operatori au încercat să îşi dezvolte baze proprii, în care turiştilor lor să le „pută” mai puţin. Nu au găsit înţelegere la noi. Au găsit-o, însă, la sud de Dunăre, la bulgari. S-a întâmplat că acolo, spre deosebire de Bucureşti, să dea peste un funcţionar, politruc comunist, desigur, cu minte de afacerist. Şi au ajuns la următorul contract: statul bulgar dădea companiei investitoare loc pe malul mării, în care aceasta să ridice un hotel. Cât de mare şi cât de luxos voia ea. Investitorul folosea hotelul respectiv un număr de ani, cu titlu de proprietar (plătind impozite, desigur), după care, la expirarea contractului, hotelul revenea statului bulgar. (E foarte posibil – nu am date în privinţa asta -, ca în acest moment hotelurile respective să fi fost cumpărate de fostul developer, sau poate de alţi investitori, chiar bulgari.)

Avantajele au fost pentru ambele părţi. Germanii, să zicem, au avut hoteluri în care îşi puteau duce, în primul rând, angajaţii (şi aşa au apărut hotelurile „Simens”, „AG Farbe”, „Volkswagen”... chiar dacă nu purtau nume bulgăreşti), putând oferi şi tour operatorilor locuri de  cazare pentru clienţii lor (eu însumi am stat, în 1985, într-un astfel de hotel), oferindu-le servicii la standardul german, într-un loc care nu „pute”. Pe de altă parte, bulgarii, nu numai că s-au trezit, ca şi gratis, cu o puzderie de hoteluri, dar s-au creat şi locuri de muncă pentru mii de cetăţeni. Pentru că nemţii nu şi-au adus, doar pe timpul verii, asistaţii lor în Bulgaria ca angajaţi. Asta a făcut să apară o categorie de lucrători în turism (hotelieri, ospătari, bucătari...) bulgari, cu pregătire şi experienţă „germană”, obţinute prin cursuri şi prin experienţa de a lucra într-un mediu competitiv. Fapt care face ca şi azi, serviciile oferite de ei să fie net superioare celor oferite de contra-partea lor românească.

Unde, nu numai că „pute” tot mai tare, dar incompetenţa, lipsa de pregătire, indolenţa, corupţia au înflorit în lipsa „obligativităţii” de a oferi servicii nemţilor şi altor francezi sosiţi „cu trenul” în „vacanţă” pe litoralul românesc. Obişnuiţi cu lipsurile şi felul de a fi trataţi, clienţii români au acceptat servicii din ce în ce mai proaste, plătind din ce în ce mai mult (pe lângă costul biletelor prin „sindicat”, ONT, BTT..., şpăgile de rigoare). Interdicţia de a pleca în „vacanţă”, cu trenul, la vreo staţiune străină, obligativitatea de a folosi musai litoralul românesc, cu hoteluri decrepite, pline de gândaci şi igrasie, restaurante cu mâncare proastă, plaje imunde, mare poluată, lucrători leneşi şi incompetenţi puşi pe căpătuială, au făcut ca, alăturarea cuvântului „calitate” termenului de Litoral Românesc, să fie un oximoron.

Turismul estival bulgăresc a luat-o mult înaintea celui românesc. A apărut o salbă de staţiuni, multe din ele de nivel european. Dacă în anii când se mai făcea turism estival pe litoralul românesc, bulgarii aveau o singură staţiune mai cunoscută, Nisipurile de Aur, un fel de rudă săracă a Mamaiei, pe care căuta să o imite inclusiv prin festivalul de muzică uşoară „Orfeul de Aur”, acum au multe altele – numai în zona Varnei, trei. Albena este un caz de studiu. Lucrătorii bulgari din resoturile nemţeşti au învăţat că banii sunt bine de pus la lucru. Probabil scutiţi de impozite, şi-au investit câştigurile (nici vorbă, mai mici decât ale germanilor, dar mult superioare celor bulgăreşti) într-un golf pustiu, aflat la jumătatea distanţei dintre Nisipurile de Aur şi Balcik, aşa apărând una din cele mai frumoase staţiuni bulgăreşti, Albena. În care şi-au pus în aplicare tot ce învăţaseră mai bun de la nemţi. Acum sunt şi alte staţiuni, multe în partea sudică a litoralului, în preajma oraşelor Burgas şi Nessebar. Continuă să înveţe de la turismul european, oferind servicii de calitate, preţuri promoţionale, profitând de îngemănarea interesantă de munte şi mare, de vara mai lungă cu aproape o lună decât la nord de Dunăre...

Pe bună dreptate, Elena Udrea, ministrul Turismului romînesc, le cere hotelierulor români să se uite la ce fac bulgarii. Poate asta îi va ajuta. Poate. Nu prea cred...